Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

Panciu. Căminele culturale din Neicu și Satu Nou sunt reabilitate și modernizate; vor avea și locuri de joacă

Autoritățile din Panciu caută pe SEAP cele necesare pentru dotarea căminelor culturale din cartierele Neicu și Satu Nou, precum și echipamente pentru terenurile de joacă. Achiziția se derulează în cadrul proiectului de reabilitare, modernizare și dotare a celor două instituții culturale, contractul fiind defalcat în patru loturi. Lotul 1 vizează sistemele de lumini, sonorizare și instrumente de scenă, valoarea estimată fiind de 292.476,87 lei fără TVA, urmând a fi achiziționate o instalație de sunet, una de lumini, un sistem de sonorizare, o cortină de scenă și un set de instrumente orchestră. În același timp, lotul 2 este pentru echipamente electrice și electronice, cu o valoare estimată de 184.830,19 lei fără TVA, bani calculați a acoperi achiziționarea unui server, a unui videoproiector și a câte unui multifuncțional A3 și A4 color, plus două televizoare, 6 aparate de aer condiționat și 7 laptopuri.

Lotul 3 vizează mobilierul pentru sala de spectacol și office, are o valoare estimată de 214.259,56 lei fără TVA, pentru câte un set mobilier (birouri, dulapuri și mobilier cabină scenă) și un set mobilier office, 30 de module a câte trei scaune pentru sala de spectacol și câte 10 module formate din mese și scaune tapițate. Lotul 4 are cea mai mare valoare dintre toate, fiind vorba despre locurile de joacă pentru copii, valoarea fiind estimată la 294.345,86 lei fără TVA. Investiția este plătită prin fonduri de la Programul Operațional Regional 2014-2020, care își propune „dezvoltarea infrastructurii socio-culturale și îmbunătățirea spațiilor publice urbane de la nivelul orașului Panciu, în vederea sporirii pe termen mediu și lung a calității vieții cetățenilor, prin reabilitarea, modernizarea și dotarea căminelor culturale din cartierele Neicu și Satu Nou”.

Dincolo de cele de mai sus, promisiunea este că cele două cămine vor deveni funcționale, urmând a fi totodată modernizată și calea de acces către Căminul Cultural Satu Nou. În același timp, cele două noi locuri de joacă pentru copii vor fi dotate cu câte un complex de joacă multifuncțional cu leagăne, tobogane, balansoare, perete și funie pentru cățărat, dar și învârtitoare. Durata acestui contract în discuție este de 3 luni, din care 60 de zile sunt alocate livării produselor, restul de 30 de luni fiind alocate plății facturilor emise după recepția echipamentului și instruirea personalului.

Potrivit explicațiilor din documentație, Căminul Satu Nou ocupă 1.004 mp (suprafață măsurată), din care suprafața construită la sol este de 336 mp, locul de joacă urmând a fi amplasat pe suprafața neconstruită. Tot pe suprafața neconstruită va fi și locul de joacă din preajma Căminului Cultural Neicu, care ocupă în total 1.201 mp (suprafață măsurată), din care suprafața construită la sol este de 288 mp.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?