Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632
Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632

Aproximativ 24 de metri, înălțimea de la care a căzut aseară, în Focșani, o femeie de 55 de ani

Reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea au transmis în această dimineață informații referitoare la cazul femeii care a căzut duminică seară de pe un bloc din Focșani. Astfel, conform acestora, duminică, „29.07.2023, ora 21.06, Dispeceratul SAJ Vrancea a primit o solicitare pentru o persoană inconștientă căzută de pe un bloc. La solicitare s-a deplasat un echipaj SAJ de urgență tip C2 cu medic, care a identificat o victimă în vârstă de 55 ani, aflată în stop cardio respirator, fără indicație de resuscitare, leziunile fiind incompatibile cu viața, provocate prin cădere de la o înălțime de aproximativ 24 metri. Medicul a constatat decesul victimei, cazul fiind preluat de către echipa de medicină legală”.

Polițiștii au precizat duminică seară că la ora 21.10, au fost sesizați prin apel 112 „cu privire la faptul că în municipiul Focșani, o femeie a căzut de pe un bloc. Cu ocazia deplasării la fața locului, a fost identificată persoana, în vârsta de 55 ani, care nu mai prezenta semne vitale”. Cadavrul a fost transportat la SML, în vederea efectuării necropsiei, iar „în cauză a fost întocmit dosar penal, în care sunt continuate cercetările, în vederea stabilirii împrejurărilor în care a avut loc fapta și luării măsurilor legale ce se impun”.

Sursa foto: SAJ Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?