Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635
Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635

Colegiul Tehnic „Gheoghe Asachi” Focșani, acreditat Erasmus+ 2023-2027

Începând cu anul școlar 2023-2024, Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” Focșani a câștigat titlul de Școală Acreditată Erasmus+ în domeniul Educație Școlară. Astfel, CTGA își continuă călătoria în lumea educației europene începută în anul 2016 cu proiectul Erasmus+ Dezvoltarea Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi” prin strategii inovatoare de management și de predare 2016-1-RO01-KA101-023552 – 31.205 euro, urmată în anul 2020 de proiectul Accord – We Grow Together 2020-1-RO01-KA101-078593 – 28.240 euro. În primul proiect,14 profesori au beneficiat de cursuri de formare în Finlanda, Anglia, Grecia, Spania, iar în al doilea proiect 12 profesori au beneficiat de cursuri structurate în Italia, Spania și Irlanda.

În urma depunerii proiectului pentru obținerea acreditării în care am prezentat viziunea pentru dezvoltarea colegiului prin granturi Erasmus+ până în 2027, Agenția Națională pentru programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPECDEFP) a acordat Colegiului Asachi acreditarea cu numărul 2022-1-RO01-KA120-SCH-000109269. Aceasta presupune acces simplificat la granturile Erasmus+ și flexibilitate în implementare. În afară de cursurile structurate pentru perfecționarea profesorilor din Colegiul Asachi, acreditarea vine cu foarte multe vești bune, în special pentru elevii colegiului nostru.

Noutățile pentru anul școlar 2023-2024 se referă la organizarea de mobilități de grup pentru elevi, mobilități individuale pentru elevi, job shadowing în școli europene pentru personalul de management, activități cu experți în educație din spațiul educațional european. În acest moment, pregătim implementarea primului proiect derulat în cadrul acreditării, care vizează dezvoltarea conectării cu semenii în cadrul comunității școlare și europene în spiritul educației civice, democratice. Titlul proiectului este „CONNECT – CETĂȚENIE ACTIVĂ ȘI VIAȚĂ DEMOCRATICĂ” și are durata de 18 luni.

În data de 30 iunie 2023 au fost publicate rezultatele privind bugetele acordate instituțiilor de învățământ acreditate la nivel național. Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” a primit un grant în valoare de 35.157 euro. Ne simțim onorați să facem parte din lista celor 212 instituții educaționale românești acreditate Erasmus+ în anul 2023 la nivel național și ne dorim să oferim în continuare elevilor și profesorilor noștri experiențe de învățare cu totul speciale. Dincolo de cifre, statistici, obiective, rezultate și experiența altor culturi, proiectele Erasmus+ schimbă vieți pe termen lung și contribuie la construirea unei lumi în care învățăm să trăim mai frumos împreună.

Pentru cei care doresc să afle mai multe despre experiențele noastre dar și despre etapele parcurse pentru scrierea unui proiect Erasmus+, vă împărtășim adresa site-ului nostru unde puteți descoperi comunitatea Asachi dezvoltată prin Erasmus+:

https://ctasachifocsani.ro/proiect/

https://ctasachifocsani.ro/erasmus-2020-2022/

https://ctasachifocsani.ro/erasmus-2022-instrumente-educationale/

https://ctasachifocsani.ro/erasmus-acreditare-2023-2027/

Coordonatori proiect: prof. Marinela Anghel, prof. Florina Anghele; reprezentant legal – director, prof. Carla Marin.

Comunicat de presă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?