Ediția: Marți 11 iunie 2024. Nr. 6646
Ediția: Marți 11 iunie 2024. Nr. 6646

Armata flexibilizează regulile pentru a atrage rezerviștii voluntari

Pe site-ul Ministerului Apărării Naționale, prin comunicatul cu nr. 250 din 04.07.2023, procesul de formare și dezvoltare profesională a rezerviștilor voluntari a fost îmbunătățit în interesul candidaților, iar perioada de recrutare pentru seria 2023 a fost prelungită până la data de 28.07.2023.

Principalele schimbări vizează stabilirea duratei pregătirii inițiale la 3 săptămâni (pregătirea individuală de bază +pregătirea de specialitate) pentru toate categoriile de rezerviști voluntari (ofițeri, maiștri militari, subofițeri, gradați și soldați), cu accent pe dimensiunea practic-aplicativă a instrucției, precum și adaptarea modulelor anuale de instruire pentru formarea și dezvoltarea deprinderilor necesare îndeplinirii atribuțiilor funcționale ce au ca scop o mai bună adaptare la nevoile sistemului militar, dar și la realitățile pieței de muncă din România, prin flexibilizarea regulilor, venind în întâmpinarea celor interesați și a angajatorilor acestora.

Detaliile suplimentare cu privire la procedura de înscriere pot fi obținute la sediul Centrelor militare zonale/ județene. Adresele poștale și datele de contact ale acestora sunt disponibile și pe site-urile http://recrutare.mapn.ro sau http://www.mapn.ro/contact/centre_militare/index.php .

IMPORTANT:

Reamintim că sunt disponibile 2187 locuri la nivel național, pentru toate categoriile de personal (ofițeri, maiștri militari, subofițeri, gradați și soldați) dintre care 75 pentru unitățile militare din județul Vrancea, distribuite astfel:

  • 21 funcții de Ofițer rezervist voluntar;

  • 3 funcții de Maistru militar rezervist voluntar;

  • 16 funcții de Subofițer rezervist voluntar;

  • 35 funcții de soldat-gradat rezervist voluntar.

Pot candida persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 și 55 ani, dacă optează pentru categoriile de cadre militare rezerviști voluntari și respectiv între 18 și 50 ani, dacă optează pentru categoria soldați și gradați rezerviști voluntari.

La prezentarea candidaților la Biroul informare-recrutare Vrancea, cetățenii vor completa o fișă de contact și o cerere de înscriere având asupra lor următoarele documente:

-actele de identitate, în original şi în copie;

-certificatul de cazier judiciar, eliberat cu maxim șase luni înainte de data depunerii;

-acte de studii şi/sau alte documente care atestă alte competențe dobândite în viața civilă, în original şi în copie;

-permisul de conducere valabil, eliberat de către autoritățile române, în original şi în copie, dacă îndeplinirea atribuțiilor postului pentru care candidează, presupune conducerea tehnicii specifice;

-livretul militar, în original şi în copie, dacă este cazul, numai pentru cei care dețin calitatea de rezervist.

Vă așteptăm cu drag la Biroul informare-recrutare Vrancea, ce își are sediul în incinta Cercului Militar (Casa Armatei) din Focșani, strada Cezar Bolliac, nr. 5-7, telefon 0237.216.227.

COMANDANTUL CENTRULUI MILITAR ZONAL VRANCEA

,,REGELE CAROL I”

Colonel ȘERBAN NECULAI

Sursa foto: Facebook/Centrul Militar Zonal Vrancea ,,Regele Carol I”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?