Ediția: Duminică 26 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Duminică 26 Mai 2024. Nr. 6633

Inspector de poliție, trimis în judecată pentru comerț cu material lemnos

(…) Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Galați au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului PUNGĂ ADRIAN, la data faptelor inspector principal, în cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Nănești, județul Vrancea, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2020, inculpatul Pungă Adrian, în calitatea menționată mai sus, cu încălcarea prevederilor legale, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul a unor foloase materiale necuvenite, ar fi efectuat operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția deținută, dintre care amintim: achiziția de material lemnos și ulterior revânzarea acestuia, administrarea în fapt a unei societăți comerciale, etc.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Galați.

În cauză, procurorii anticorupție au beneficiat de sprijinul Direcției Generale Anticorupție.

(…)

Cu referire la toate cauzele anterior menționate, facem precizarea că trimiterea în judecată și acordul de recunoaștere a vinovăției reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că toate comunicatele au fost întocmite în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

sursă text: Direcția Națională Anticorupție

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?