Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679
Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679

Fermierii au termen data de 20 iulie ca să ceară despăgubiri pentru secetă

Cererile pentru primirea despăgubirilor pentru culturile calamitate de secetă în 2022 trebuie depuse la Direcția Agricolă până la 20 iulie. Direcția Agricolă Vrancea a anunțat fermierii că documentele trebuie depuse în termen de 20 de zile lucrătoare de la data primirii deciziei Comisiei Europene privind aprobarea acordării ajutorului de stat, adică până la 20 iulie. Cererile pot fi depuse de producătorii agricoli care au avut calamitate de seceta pedologică culturile agricole înființate în primăvara anului 2022. Fermierii care solicită acest sprijin financiar trebuie să dețină „un proces – verbal de constatare şi evaluare a pagubelor la culturile de porumb şi/sau floarea – soarelui şi/sau soia şi/sau mazăre în care este consemnat procentul de calamitare mai mare de 30% şi până la 100% inclusiv la data depunerii solicitării pentru ajutor”.

Conform actului normativ referitor la acordarea acestui sprijin financiar, fermierii pot primi maxim 335 lei/hectarul de cultură agricolă calamitată 100%. Valoarea se reduce procentual dacă gradul de calamitare este cuprins între 30 și 100%. Valoarea sprijinului financiar pe care îl pot primi fermierii este foarte mic, maxim 7,8% din valoarea cheltuielilor eligibile pe care le-au avut anul trecut,  cheltuieli care au ajuns la 4500 lei în cazul unui hectar de porumb și la peste șase mii lei pentru un hectar cu mazăre.

 

Sursa foto: Nicola Giordano – Pixabay

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?