Ediția: Vineri 11 Iulie 2025 Nr. 6918

20 de amenzi în valoare totală de peste 3.500 de lei, aplicate în Târgul de la Dumbrăveni

Duminică, 11 iunie 2023, în intervalul orar 08.00 – 12.00, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Gugești au desfășurat o acțiune în incinta Târgului Săptămânal din comuna Dumbrăveni, pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale ce aduc atingere patrimoniului public şi privat, verificarea societăţilor comerciale şi a persoanelor fizice care comercializează produse din sectorul agroalimentar, pe linia comerțului ilicit de animale, prevenirea furturilor din buzunare, poșete și genți precum şi pentru asigurarea unui climat de siguranță la regimul rutier. În urma celor 26 de controale efectuate, au fost legitimate peste 30 de persoane, fiind aplicate 20 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 3.500 de lei. Două sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea HG 984/2005 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, 12 pentru încălcarea prevederilor Legii 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sector, iar 6 pentru încălcări ale OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, fiind retras un certificat de înmatriculare. În continuare, polițiștii vrânceni sunt agrenați în acțiuni pe raza întregului județ, siguranța cetățenilor fiind prioritatea forțelor de ordine.

Biroul de presă al IPJ Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?