În perioada 25 mai – 29 mai, în Pakostane, Croația, s-a derulat schimbul de tineri din cadrul proiectul Erasmus+ „Art of Silence” (Arta tăcerii), organizat de Signdance Colective International. În acest proiect s-a dorit dezvoltarea simțului artistic, implicarea și integrarea prin teatru și dans a persoanelor cu deficiență de auz și a persoanelor auzitoare, promovând un stil teatral și de dans care să combine diversele elemente ale limbajului și culturii specifice persoanelor surde și persoanelor auzitoare. S-au utilizat ca mijloace de comunicare între participanți limbajul semnelor internațional, mima și limba engleză vizuală, subtitrată. Au participat 6 elevi: 3 elevi cu dizabilități auditive de la C.S.E.I. „Elena Doamna” Focșani și 3 elevi de la licee de profil (Liceul de Artă ”Gh. Tattarescu” și Colegiul Național ”Unirea”), împreună cu 2 profesori de la C.S.E.I. „Elena Doamna” Focșani: prof. Daniela Ionescu, lider de grup și prof. Ștefan Manole, în calitate de interpret pentru elevii surzi. În acest proiect au participat peste 28 de persoane din 3 țări partenere: Croația, Letonia și România.
Pe parcursul proiectului, s-au realizat workshopuri de teatru și dans, care au dezvoltat abilitățile de teatru și au stimulat creativitatea participanților de a se manifesta artistic pe scenă, în diverse moduri, ca mijloc de a se cunoaște pe sine și manifestare a unicității fiecărei persoane. Fiecare echipă din fiecare țară participantă a avut pregătită o reprezentație teatrală, pe care au prezentat-o la finalul proiectului, în public, în aer liber. Proiectul își propune dezvoltarea personală a tinerilor cu dizabilități auditive folosind abordarea integrată a teatrului și schimbul de experiență interculturală.
”Experiența a avut aerul unui album cu poze. Un album desuet, dar încă dinamic, asta grație peisajului înțepenit de tip postcomunism mediteraneean care îți intră foarte ușor pe sub piele. Proiectul în sine a fost o gură de aer neașteptată; o premieră pentru mine nu doar din prisma lipsei de experiență în ceea ce privește arta dramatică, ci și din punctul de vedere al interacțiunii cu persoane cu deficiențe de auz. Am ajuns în Croația cu foarte multe întrebări și o oarecare reticență în a expune munca de până atunci, piesa creată de noi de la zero, despre care aveam impresia că va părea obtuză în fața participanților din Letonia și celor de la Signdance Collective. În mod previzibil, și fericit, nu am avut dreptate: sceneta a suferit puține modificări, deși impactante în ceea ce privește lungimea (de la aproape 30 de minute la zece), tempoul (fiecare personaj a primit un ritm al lui, confortabil și foarte comic) și expresivitatea, conștientizarea rolurilor, schimbări sugerate si posibile doar, din punctul meu de vedere, datorită viziunii exterioare a profesioniștilor cu care am lucrat. Finalitatea a fost un spectacol stradal, un program nu foarte lung, format din momentele tuturor celor implicați, în care noi am jucat de două ori. Ideea de show, interacțiune cu publicul în Pakoštane, comună port, anchilozată tot așteptând să înceapă sezonul și în care, merită menționat, turiști păream doar noi și un cuplu de nemți, singurii care au urmărit piesele până la final, a fost total nenaturală, ceea ce m-a determinat să privesc cu o altfel de considerație ocupația de performer. O muncă care te consumă imens, dar despre care nu ai garanția că va fi apreciată la adevărata ei valoare, deși se poate ca artistul să prețuiască mai mult copiii care dărâmă scaune sau bicicliștii de pe faleză decât publicul static, care refuză tot ce înseamnă interactiv într-o reprezentație.
Pe lângă punerea în scenă, care va rămâne în amintire un efort de echipă, trebuie neapărat menționat golul–repetițiile, momentele de respiro, ceea ce se întâmplă în spatele cortinei–care pentru mine a cântărit poate cel mai mult. Cu tot clișeul de rigoare, oamenii sunt cei care au contat cu adevărat. Am întâlnit artiști, colegi de care m-am apropiat și pe care i-am admirat pentru pasiunea și lipsa de inhibiții cu care ne-au primit. Nu am mai avut ocazia de a face parte dintr-un mediu atât de incluziv, nu doar din punctul de vedere al deficienței de auz, cu care mă obișnuisem deja, ci și în ceea ce privește autismul, sexualitatea, dizabilități sub diferite forme, rasa, etnia și așa mai departe.
Bariera de comunicare la care mă așteptam a fost inexistentă, fie că vorbeai sau nu o limbă străină, fie că erai sau nu auzitor, pentru că fiecare era deschis spre a înțelege și beneficia de schimbul continuu de idei. Eu am reținut, de pildă, tot ce m-a învățat una dintre colegele mele neauzitoare. Am semn al meu, pot comunica la un anumit nivel prim limbaj mimico-gestual sau mă pot ajuta de mimă și am rămas și cu câteva din BSL (British Sign Language). De altfel, una din primele conversații pe care le-am avut cu Isolte, artistă, una din coordonatorii Singdance, s-a rezumat la „Do you sign?”, „Nu foarte bine.”, „But are you willing to learn?”, iar răspunsul a fost evident și a venit atât de firesc, nu ca o constrângere a specificului proiectului, ci ca o dorință de apropiere, de a experimenta acea multiculturalitate Erasmus din care toți am avut ce învăța” – Partene Cezara, elevă la Colegiul Național ”Unirea” Focșani.
Comunicat de presă
