Marți, într-o declarație de presă, Ligia Deca, ministrul Educației, a precizat că aproximativ „15.000 de persoane care lucrează în învăţământ au renunţat la grevă dintre care peste 10.000 sunt cadre didactice. În acest moment avem peste 1.000 de unităţi de învăţământ în care nicio persoană nu face grevă. (…) Numărul de şcoli care în integralitate au renunţat la grevă este de 170 între 31 mai şi 6 iunie‟, potrivit Agerpres.
Am luat legătura cu liderul Sindicatului Liber din Învățământ (SLI) Vrancea, Constantin Ionescu, care a precizat că „în Vrancea, stăm destul de bine‟, în condițiile în care, conform datelor centralizate marți, 6 iunie 2023, „74% din totalul angajaților din învățământul vrâncean sunt în continuare în grevă‟. „Profesoara Daniela Marchitan, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Vrancea, a precizat că în județul nostru „70%b din membrii de sindicat au declarat că sunt în grevă‟.
Vă reamintim că în prima zi de protest, luni, 22 mai 2023, Constantin Ionescu anunța că „90% din totalul angajaților din învățământul vrâncean participă la grevă‟. Scăderea numărului participanților la grevă în Vrancea s-a înregistrat, potrivit liderului de sindicat, în perioada minivacanței de Rusalii. „Suntem deciși să continuăm greva până când vor avea loc noi negocieri. Zilele anterioare, invitația la negocieri la Guvern venea de pe o oră, pe alta. Dacă miercuri (n.r. 7 iunie a.c.), vom ajunge la un consens, este timp ca examenele naționale să se deruleze normal, iar situația școlară să fie încheiată. Este timp și pentru recuperarea materiei, numai dacă guvernanții vor veni cu soluții concrete la revendicările noastre‟, a mai adăugat Constantin Ionescu.
Ce se întâmplă cu examenele naționale?
Un subiect sensibil în această perioadă îl reprezintă și examenele naționale de la clasele a VIII-a și a XII-a. Citată de Agerpres, Ligia Deca a spus că-și dorește „să punem interesele elevilor pe primul plan şi să nu deraiem în niciun fel, să nu amânăm în niciun fel calendarul examenelor naţionale, pentru că de finalizarea acestora depind alegerile ulterioare ale copiilor (…). Suntem încă în situaţia în care nu este nevoie de o amânare. În zilele următoare vom monitoriza situaţia în toată dinamica ei şi sperăm ca vineri să avem toate elementele pentru a rămâne în calendarul anunţat‟.
În cazul în care angajații din învățământ nu vor renunța la grevă, ministrul Educației spune că „probele de testare a competenţelor de la Bacalaureat ar putea fi echivalate cu notele de la clasă obţinute la acele materii‟. Agerpres mai notează faptul că „Ligia Deca a spus că cei care se află în situaţie de corigenţă la materiile la care s-ar putea echivala notele ar putea primi o notă în plus‟.
Marți, reprezentanții sindicatelor din educație au fost chemați la Ministerul Educației pentru a găsi soluțiile necesare perioadei care urmează pentru că, având în vedere situația actuală, „pe partea de participare la examene nu se poate asigura resursa umană necesară nici pentru supraveghere, nici pentru corectură‟, a declarat Marius Nistor, preşedintele Federaţiei „Spiru Haret‟, citat de Agerpres.
Aceeași sursă arată că, „sindicaliştii au atras atenţia că salariaţii din educaţie aflaţi în grevă sunt nemulţumiţi şi de promisiunea Guvernului de a aplica ipotetica grilă de salarizare pentru învăţământ în maximum trei ani, solicitând scurtarea acestei perioade. De asemenea, ei au menţionat că şi majorările salariale prevăzute în OUG 53/2023 au fost respinse de federaţiile sindicale, după consultarea membrilor de sindicat aflaţi în grevă, aceştia considerând sumele prea mici‟.