O femeie a ajuns în această dimineață la Spitalul Județean de Urgență ,,Sfântul Pantelimon” Focșani în urma unui accident rutier produs pe E85, la intrare în Golești dinspre Focșani. Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea, în accident au fost implicate patru autoturisme.
,,Astăzi, 26.05.2023, la ora 09:12, SAJ Vrancea a primit o solicitare pentru un accident rutier pe E 85 la intrare în Golești dinspre Focșani, în care au fost implicate 4 autoturisme. La solicitare s-a deplasat un echipaj SAJ de urgență tip C2 cu medic și a identificat o victimă în vârstă de 52 ani, de sex feminin conștientă, autoevacută din autoturism, cu traumatism de membru inferior. Victima a fost monitorizată și transportată la Spitalul Județean Focșani, Unitatea de Primiri Urgențe”, a precizat purtătorul de cuvânt al SAJ Vrancea.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, accidentul s-ar fi produs în momentul când un șofer nu a păstrat distanța suficientă față de autoturismul oprit în fața sa, pe banda de lângă axul drumului: „La data de 26 mai a.c., în jurul orei 09.10, un bărbat, în vârstă de 68 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN2 E85, pe raza localității Golești, din direcția Focșani – Buzău, la intersecția cu strada Gârlei din comuna Golești, nu ar fi păstrat o distanță suficientă față de autoturismul oprit în fața sa, pe banda de lângă axul drumului, intrând în coliziune față – spate cu acesta.
În urma impactului, cel de-al doilea autoturism a ricoșat într-un autovehicul care se afla tot oprit, în fața lui, iar acesta în cel de-al patrulea autoturism, oprit și el, cu intenția de a efectua viraj la stânga, pe strada Gârlei, din comuna Golești.
A rezultat astfel rănirea ușoară a unuia dintre conducătorii auto, care a fost transportat la spital, în vederea primirii îngrijirilor medicale necesare”, conform comunicatului primit de la Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea.
În aceeași zonă s-a produs joi seară un alt accident, cu două autoturisme implicate și trei victime, potrivit unui comunicat al Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea: „La ora 19.47, SAJ Vrancea a primit o solicitare pentru un accident rutier pe E 85, la intrare în Golești dinspre Focșani, cu două autoturisme implicate.
La solicitare s-a deplasat un echipaj SAJ de urgență tip B 2 cu asistent. La accidentul rutier s-au identificat trei victime autoevacuate, conștiente și stabile, care au refuzat transportul la spital”, a transmis purtătorul de cuvânt al SAJ Vrancea.
sursă foto: Serviciul de Ambulanță Județean Vrancea