A cui e vina? Vina de a nu întreba, a cui e?
Ne educăm copiii să nu pună întrebări? Sau pur și simplu au acces la atât de multă informație încât consideră că cineva care le vorbește direct, în cadrul unei întâlniri, e ca un singur rezultat la o căutare cu zeci, sute de rezultate, așadar nu neapărat tentant în multitudinea de posibilități?
Sunt elevii descurajați să întrebe și li se impune, la cursuri, doar să asculte ceea ce predă cadrul didactic, sub imperiul unei cantități uriașe de materie care trebuie parcursă într-un interval prea scurt de timp? Sau consideră ei școala un bolovan cu care li s-a spus că trebuie să urce spre un viitor cu atât de multe variante încât pare a roată a norocului care nu se oprește și a cărei învârtire îi hipnotizează?
Joi m-am grăbit să ajung la Galeriile de Artă din Focșani, unde Centrul Cultural Vrancea a organizat o întâlnire între actorul Gabi Costin, născut la Focșani, educat de părinți și de Liceul de Artă, și elevii claselor de actorie de la Școala Populară de Artă și de la profilul umanistic din cadrul liceelor focșănene. Omul e un spectacol. E savuros, e volubil, vorbindu-le tinerilor se dăruia pe sine.
L-am surprins făcându-i cu ochiul, când se îndrepta spre locul de unde avea să vorbească, tatălui său, George Costin, și el actor, dar cunoscut poate de mulți ca fost director la Direcția Muncii Vrancea. Fosta mea colegă Laura Breană a scris un reportaj extraordinar despre domnul Costin, îl puteți citi accesând linkul acesta – https://bit.ly/3LViRdL
A fost un gest atât de familiar, un fel de „ce zici, tată, e bine, nu-i așa?”, o punte între doi oameni legați nu doar de ADN ci și de pasiunea de a se transforma și a (se) dărui publicului.
Îl știam pe Gabi Costin din emisiunea „În puii mei”, unde a jucat alături de Mihai Bendeac, dar și din dublajele unor personaje de desene animate. L-am ascultat cu plăcere și interes, deși nu sunt o cunoscătoare a lumii din care face parte, tocmai pentru că informațiile pe care le-a transmis despre cum a știut de la 5 ani că vrea să fie actor, despre condițiile de a intra la facultate, despre viața și munca unui actor de teatru, film, voce, informațiile așadar au fost clare, sincere, dublate de exemple și experiențe personale.
Un singur elev, unul singur dintre cei câțiva zeci prezenți în sală, a avut întrebări. Unul singur a vrut să știe totul și a întrebat; și a primit răspunsuri elaborate, dar în același timp, pe înțelesul celor neinițiați. Refuz să cred că ceilalți nu erau interesați, Gabi Costin a fost partenerul ideal de dialog. Cred că vina e la noi, la adulți, la cei care ar trebui să le predăm (fie că suntem părinți, profesori, persoane publice) și arta de a întreba, de a fi curioși, de a pune la îndoială, de a cerceta, de a căuta.
„Avem întotdeauna posibilitatea de a fi fericiți”, le-a spus Gabi Costin elevilor, ca o concluzie a unei lecții despre optimism pe care a transmis-o, o lecție despre încrederea în sine și în acele diferențe care te scot în evidență, te fac unic și de care trebuie să te bucuri, nu să te rușinezi sau să le reprimi; despre credința că „este loc sub soare pentru toată lumea” și că dacă ești sincer pe scenă, publicul empatizează și „te crede”, iar atunci ai „un spectacol bun”.
Alături de managerul interimar al Centrului Cultural, Bogdan Trifan, și el actor, Gabi Costin a vorbit despre experiențele de la balul bobocilor, când era elev la Arte și l-a imitat pe Adrian Păunescu, și-au adus aminte de Stagiunea Teatrală a Elevilor Vrânceni (STEV) și a fost evocată posibilitatea reluării acesteia, au rememorat amintiri din facultate, mulți focșăneni ajungând actori cunoscuți, dacă e să îi aducem în discuție doar pe Iulian Postelnicu, câștigător al premiului Gopo în acest an pentru cel mai bun rol principal, în filmul „Oameni de treabă” (pe care vi-l recomand călduros, e pe Netflix) sau pe Micutzu (Cosmin Nedelcu), cunoscut pentru stand-up și pentru roluri din filme precum Team building sau Taximetriști. Așadar, șanse sunt, importante sunt munca, seriozitatea, punctualitatea, perfecționarea continuă, cunoașterea a cel puțin unei limbi străine, eventual a unui instrument muzical, șansa și, desigur, clar, talentul.
L-am întrebat pe Gabi Costin dacă ar răspunde la fel unei întrebări adresate de un ziarist de la Adevărul, în 2010. „Ce rol îți dorești să joci?”, a fost întrebarea. „Fiecare rol are timpul lui. Nu te duci tu după rol, ci te caută el pe tine. Am doar 24 de ani și tot viitorul în față”.
„Da”, mi-a spus, „aș răspunde la fel, pentru că am învățat să nu ai așteptări. Nu ai așteptări, nu vei avea nici dezamăgiri”. I-am zis că asta ar putea însemna și o plafonare, un fel de nu riști, dar nici nu câștigi. Mi-a explicat însă că privește orice rol ca pe o lecție de viață și că prin fiecare crește, se dezvoltă ca actor, dar și ca om. Ba mai mult, scena și rolurile pe care le interpretează pot fi adevărată terapie pentru vindecarea unor răni vechi, ascunse.
Să vă uitați la filme nu ca un simplu spectator cu găleata de popcorn în mână, le-a spus Gabi Costin elevilor din sală, ci din perspectiva celui care dă la actorie. Și uitați-vă la o mie de filme!
Și citiți o mie de cărți, aș adăuga eu. Și priviți o mie de luni pline, o mie de înfloriri de corcoduși, o mie de zboruri de păsări și gâze, o mie de valuri și o mie de chipuri. Și minunați-vă de fiecare dată!
Și întrebați! Întrebați de o mie de ori!
