Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Primăria Focșani vrea să administreze drumul județean spre Crângul Petrești

Primăria Focșani vrea să obțină de la Consiliul Județean o bucată din drumul județean către Crângul Petrești și aproape două mii de metri dintr-un teren de pe strada Cuza Vodă. Solicitările vor fi discutate în ședința extraordinară a Consiliului Local Focșani care va avea loc vineri, 12 mai. Primul proiect care va fi supus votului consilierilor locali vizează aprobarea solicitării de trecere a sectorului de drum județean DJ 204E, aparținând domeniului public al Județului Vrancea, în administrarea Consiliului Local al Municipiului Focșani. Proiectul inițiat de primarul Cristi Misăilă vizează o porțiune din drumul județean spre Crângul Petrești.

În expunerea de motive se arată că în această zonă sunt în plină dezvoltare mai multe cartiere de locuințe iar prin proiectul de PUG, această zonă va intra în categoria intravilan. „Având în vedere interesul și utilitatea publică locală, ca urmare a dezvoltării municipiului prin creșterea exponențială a numărului de cartiere rezidențiale, respectiv pentru o bună gestionare a infrastructurii rutiere din zonă, se impune necesitatate inițierii proiecutului de hotărâre privind aprobarea solicitării de trecere a sectorului de drum județean DJ 204E, aparținând domeniului public al județului Vrancea în administrarea Consiliului Local al municipiului Focșani”, se arată în expunere de motive.

Al doilea proiect de hotărâre se referă la „aprobarea solicitării de trecere din domeniul public al Județului Vrancea în domeniul public al Municipiului Focșani, a imobilului în suprafață de 1867 mp., situat în Municipiul Focșani, str. Cuza-Vodă nr. 56, județul Vrancea”. Este vorba despre un teren care urmează să fie folosit la realizarea unei străzi care să asigure legătura între Șoseaua de centură și strada Cuza Vodă. După cum se arată în proiectul de hotărâre, după preluare, terenul va fi declarat bun de uz și interes local și va fi utilizat pentru finalizarea proiectului de investiții „Optimizarea coridorului Nord-Sud prin realizarea rețelei de terminale intermodale, creșterea accesibilității rețelei de transport”. De asemenea, prin proiectul de hotărâre, municipalitatea se angajează să suporte cheltuielile privind relocările de utilități precum și cheltuielile aferente lucrărilor de refacere a împrejmuirii afectate pe limita de vecinătate cu Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Elena Doamna”.

Proiectul de investiții „Optimizarea coridorului Nord-Sud prin realizarea rețelei de terminale intermodale, creșterea accesibilității rețelei de transport” urmează să fie depus

pentru obținerea unei finanțări europene. Prin acest proiect vor fi realizate două noi artere în Focșani, respectiv străpungerile str. Militari – str. Anghel Saligny și str. Cuza Vodă – E85. Acestea au fost gândite pentru a descongestiona traficul existent pe străzile din Focșani. Noile artere rutiere vor avea două benzi pentru circulație autovehiculelor, o bandă specială pentru transportul în comun, piste de bicicletă și trotuare pe ambele sensuri. De asemenea, va fi rezervată o zonă de restricții tehnice, pe ambele sensuri, pentru rețelele de utilități.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?