Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Un băiat de 10 ani a fost violat la o stână din Vrancea

Un tânăr de 18 ani din zona de munte a județului este acuzat de viol, victima acestuia fiind un minor de 10 ani. Fapta ar fi fost comisă în august 2022, când inculpatul ar fi întreținut un raport sexual anal cu victima, după care l-ar fi amenințat că îl omoară dacă povestește cuiva. Cei doi erau la o stână aflată în apropierea localității de domiciliu unde inculpatul era cioban la momentul respectiv și împărțea aceeași colibă cu victima. Sub imperiul amenințării, copilul agresat nici nu a povestit cuiva multe luni, până anul acesta, când și-a făcut curaj și i-a mărturisit surorii sale, care îl avea în grijă, ceea ce se întâmplase. De aici, a fost deschisă o anchetă, iar procurorii au dispus efectuarea de expertize. Expertiza la care a fost supus inculpatul a relevat că acesta prezintă un ușor retard mental și a avut discernământul diminuat. La audieri, tânărul a recunoscut că se întâmplase ceva, însă varianta sa a fost aceea că de fapt minorul fusese cu ideea, după care se speriase.

După toate probele strânse până acum, ieri, inculpatul a fost prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă. „(…) admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea. Dispune arestarea preventivă a inculpatului (…), cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de viol, (…) pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 04.05.2023 şi până la data de 02.06.2023, inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru procuror”, se arată în încheierea instanței.

Între timp, și reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului (DGASPC) Vrancea au deschis propria anchetă, dată fiind situația. Astfel, potrivit purtătorului de cuvânt al DGASPC Vrancea, Adina Lăscan, „situația relatată de dumneavoastră se află în atenția Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea, iar în prezent, în colaborare cu celelalte autorități abilitate, realizăm o evaluare inițială a acestui caz. În funcție de concluziile evaluării urmează a fi stabilite o serie de măsuri în interesul superior al minorului”.

Foto cu rol ilustrativ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?