Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613

Încă un pas pentru realizarea Centrului de științe aplicate de la „Unirea”: CNI caută specialiști

Compania Națională de Investiții (CNI) caută servicii de coordonare în materie de securitate și sănătate în muncă pentru obiectivul de investiții „Reabilitare, modernizare, extindere și dotare Centru de științe aplicate – Colegiul Național „Unirea” din Focșani, activități care trebuie să fie organizate și desfășurate pe toată durata de realizare a lucrărilor la obiectivul de investiții, acestea fiind prevăzute să se realizeze în termen de 20 luni. Valoarea totală estimată a achiziției este de 40.000 lei, fără TVA, cu explicația că, având în vedere complexitatea lucrărilor, s-a ajuns la concluzia că ar fi nevoie de personal autorizat care să coordonaze securitatea și sănătatea în muncă, care să se ocupe de elaborarea unui plan de securitate și sănătate și tot ceea ce ține de acest domeniu.

În caietul de sarcini se arată că obiectivul de investiții se va realiza în cadrul Programului național de construcții de interes public sau social, derulat de CNI, și că acest contract derivă din faptul că, în momentul în care Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a aprobat indicatorii tehnico-economici, „s-au creat premizele demarării unei proceduri de achiziție publică a unui contract de lucrări având ca obiect proiectarea și execuția de lucrări pentru obiectivul de investiții”. Pentru cei care nu au reținut, benecifiarul investiției la momentul terminării lucrărilor va fi Unitatea Administrativ Teritorială Focșani, proiectul urmând a fi executat în incinta CNU, lângă vechea sală de sport.

Liceul „Unirea” a luat ființă la data de 7 ianuarie 1866 prin Ordinul Domnesc 26.512 din 10 august 1865, fiind prima unitate de învățământ secundar din această zonă și între primele din România. (…) Școala funcționează fără local propriu până în 1880 când începe construcția clădirii, iar numele este transformat din „Alexandru Ioan Cuza” în Gimnaziul „Unirea”. (…) După lungi așteptări, în anul 1900, liceul se mută în actuala clădire, construită după planurile arhitectului Constantin Baicoyanu (C. Băicoianu). Clădirea principală, precum și cele două anexe (cabinetul medical, centrul de informatică) în care funcționează în prezent au fost construite la sfârșitul secolului XIX (date în funcțiune în anul 1899) și este inclusă în categoria monumentelor arhitectonice naționale. (…) Din anul 1997 instituției i s-a atribuit denumirea de Colegiul Național „Unirea”, decizia Ministerului Educației Naționale fiind întemeiată pe tradiția liceului cât și pe rezultatele din ultimii ani. Având în vedere că istoria instituției de învățământ este marcată de existența unei biblioteci consistente, precum și de menținerea în contact cu tehnologia de vârf (în 1920 de înființa un cinematograf iar în 1992 se înființează LUFO – Centrul de Informatică – centru dotat cu ultima tehnologie la acel moment) se propune reconversia sălii vechi de sport într-o bibliotecă/ mediatecă/ centru de informare. Astfel se pune în valoare o clădire cu anumite valențe arhitecturale și poate reintra în uz și, nu în ultimul rând, se va elibera un spațiu din clădirea principală a liceului pentru a fi folosită ca sală de clasă”, se explică în documentație.

Sursa foto: Facebook/Cornel Noană

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?