Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613

Cazurile de scrapie înăspresc condițiile de sacrificare și comercializare a mieilor, în pragul sărbătorilor pascale

Crescătorii de animale care vor să vândă miei în perioada sărbătorilor pascale, catolice și ortodoxe, trebuie să îi sacrifice într-un abator autorizat sau într-un spațiu amenajat temporar, sub supraveghere sanitar veterinară. Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vrancea a anunțat condițiile în care trebuie realizată comercializarea cărnii de miel și a celorlalte produse alimentare specifice sărbătorilor pascale în acest an. Practic, sunt aceleași condiții ca în anii anteriori însă, suplimentar, din cauza unor cazuri de scrapie în alte județe, vor fi aplicate măsuri pentru monitorizarea circulației ovinelor destinate sacrificării, respectiv pe traseul de la ferme către abatoarele autorizate. (N.R. Scrapia este o boală degenerativă și fatală, care afectează sistemul nervos central al oilor și caprelor. )

Referitor la comercializarea cărnii de miel, veterinarii vrânceni arată că sacrificarea mieilor trebuie realizată doar în unităţi de abatorizare autorizate sanitar veterinar. În anumite condiții, miei vor putea fi sacrificați şi în spaţii amenajate și autorizate temporar, „organizate în condiţiile legii în care să se asigure supravegherea sanitară veterinară şi în care sunt respectate condiţiile de igienă”. Însă carnea rezultată în urma sacrificării în aceste spații este destinată direct consumatorului final, fiind interzisă comercializarea acesteia prin unitățile de comercializare. Funcţionarea locurilor de sacrificare a mieilor va fi permisă numai în perioada premergătoare Paștelui Catolic și premergătoare Paștelui Ortodox, între orele 07:00 – 17:00.

De asemenea, inspectorii DSVSA Vrancea în colaborare cu reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Vrancea vor efectua controale în trafic asupra transporturilor de animale pentru verificarea condițiilor de igienă, a dezinfecției și a documentelor de autorizare sanitar veterinar a mijloacelor auto utilizate pentru transportul animalelor; verificarea documentele însoțitoare ale animalelor, respectiv a certificatelor veterinare care să ateste sănătatea mieilor şi documente care să cuprindă informaţii despre lanţul alimentar.

          „La nivelul DSVSA Vrancea, al circumscripțiilor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor oficiale în perioada 27.03.2023 – 14.04.2023, premergătoare Sărbătorilor Pascale Catolice și Sărbătorilor Pascale Ortodoxe, va fi asigurată permanența, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică, va fi afișat programul de lucru, numele medicului veterinar responsabil și numărul de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspecte privind nerespectarea normelor sanitare veterinare”, a anunțat conducerea DSVSA Vrancea.

Prefectul Nicușor Halici a arătat că „sănătatea vrâncenilor este pe primul loc! Tocmai de aceea, astăzi, am convocat ședința Colegiului Prefectural în scopul aprobării planului comun de acțiuni ce vor fi întreprinse la nivelul județului Vrancea, în perioada Sărbătorilor Pascale, pentru protejarea atât a sănătății, dar și a siguranței acestora! Prin această acțiune dorim să evităm neplăcerile produse în detrimentul sănătății vrâncenilor prin comercializarea ilicită cu animale vii, carne și produse din carne în diferite spații comerciale, piețe, fiind efectuate în același timp controale în trafic și inclusiv stoparea expunerii necontrolate a diferitelor alimente!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?