Ediția: Miercuri 24 aprilie 2024 Nr. 6611
Ediția: Miercuri 24 aprilie 2024 Nr. 6611

Primăria Gugești va construi o piață agroalimentară

Primăria Gugești va amenaja o piață agroalimentară în centrul localității. Proiectul a fost scos la licitație iar valoarea investiției este estimată la 3,8 milioane de lei, finanțarea fiind asigurată din bugetul local. „Beneficiarul dorește să realizeze (…) un imobil cu regim de înălțime P+1E și destinație Piață Agroalimentară. Rolul obiectivului de investiție este de a asigura o suplimentare a spațiilor comerciale la nivel de comună precum și o creștere a numărului locurilor de parcare în zona centrală. Noua configurare a amplasamentului va satisface nevoile curente de aprovizionare cu alimente ale cetățenilor și va asigura o accesibilitate crescută și un control al accesului în perimetrul construit pentru o mai bună experiență de folosire a spațiului. Piața agroalimentară va asigura confortul utilizatorului la standardele actuale“, se arată în descrierea investiției.

Clădirea va avea următoarea compartimentare: Parter- spațiu comercial central utilizat pentru comercializare la tarabe (29 tarabe) fructe, legume și flori, 5(cinci) spații comerciale închise pentru comercializare carne, pește, lapte și derivate, brânzeturi și ouă, grupuri sanitare, depozit materiale curățenie, cabinet medic veterinar, depozit central, depozit cântare, scară acces etaj. La etajul 1 va funcționa o sală de consum, două spații de alimentație publică (cafenea și fast-food).

Prioritare pentru administrația locală sunt și proiectele de investiții finanțate cu fonduri europene. Astfel, Primăria Gugești va reabilita și restaura biserica din lemn „Sfinții Voevozi“ din localitate. Finanțarea este în valoare de 500 de mii de euro și este asigurată prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Investiția a fost prinsă pe lista de finanțare de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. De reținut că Primăria Gugești a mai primit 17 milioane de lei pentru Amenajare trotuare, reabilitare și modernizare sistem dirijare ape pluviale, refacere podețe de acces în Gugești. Finanțarea este asigurată prin Programul Naţional de Investiţii ”Anghel Saligny” (PNI). Tot prin acest program, comuna Gugești va implementa și un proiect de alimentare cu gaze. Este vorba de proiectul „Înființare sistem inteligent distribuție a gazelor naturale în comunele Urechești, Gugești și Popești, județul Vrancea“.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?