Protocol de colaborare pentru combaterea traficului de stupefiante şi telefoane mobile în penitenciare

0
228

Preşedintele Autorităţii Vamale Române, Bogdan-Lari Mihei, şi directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Dan Halchin, au reînnoit miercuri protocolul de cooperare între cele două instituţii, început în anul 2011, privind pregătirea personalului specializat pentru combaterea traficului de stupefiante şi telefoane mobile în penitenciare. Protocolul are ca principal obiectiv cooperarea în domeniul dresajului câinilor de serviciu pe specialităţile necesare ANP, respectiv pentru detectarea de stupefiante şi detectarea telefoanelor mobile, precum şi formarea, specializarea, perfecţionarea şi evaluarea echipajelor canine prin cursuri de dezvoltare a carierei, se arată într-un comunicat al Autorităţii Vamale Române (AVR), remis miercuri AGERPRES.

Totodată, echipajele canine ale celor două instituţii vor participa, în comun, la acţiuni, misiuni şi alte activităţi de pregătire sau demonstrative care necesită intervenţie canină, dar şi la schimburi de experienţă privind fondul canin, proceduri de lucru şi dresaj pentru câinii de serviciu.”Echipele canine joacă un rol vital în activitatea de control fizic asupra mijloacelor de transport, a bunurilor şi a persoanelor care trec frontiera de stat a României. Sunt aproape 20 de ani de când vama română a înfiinţat un centru chinologic şi suntem mândri de rezultatele pe care echipele canine le-au obţinut de-a lungul timpului în domeniul combaterii şi prevenirii traficului de droguri, produselor din tutun, numerarului, produselor cu regim special, şi a altor bunuri interzise. Cooperarea cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor a început în anul 2011 şi reînnoirea acestui protocol reprezintă, în primul rând, încununarea muncii şi rezultatelor acestor oameni deosebiţi care servesc în cadrul Centrului de Instruire Echipe Canine al Autorităţii Vamale Române”, a afirmat Bogdan-Lari Mihei.

Potrivit directorului general al ANP, Dan Halchin, utilizarea unităţilor canine întăreşte abordarea modernă utilizată în sistemul penitenciar românesc, în ceea ce priveşte aplicarea diferenţiată a regimurilor de executare. „Colaborările instituţionale de acest tip contribuie la creşterea capacităţii instituţionale a unităţilor penitenciare în domeniul siguranţei şi securităţii dinamice. Utilizarea unităţilor canine întăreşte abordarea modernă utilizată în sistemul penitenciar românesc, în ceea ce priveşte aplicarea diferenţiată a regimurilor de executare. Cu alte cuvinte, intervenim numai acolo unde avem semnale că s-ar încălca regulamentele interne, protejând astfel persoanele private de libertate care respectă regulile şi care aderă la valenţele şi oportunităţile de reintegrare socială de pe parcursul pedepsei. Apreciez în mod deosebit profesionalismul personalului implicat, din ambele instituţii şi consider că această colaborare trebuie să continue, fiind deosebit de valoroasă pentru Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi unităţile sale subordonate”, a spus şeful ANP.

În birourile vamale din România sunt active 37 de echipe canine, iar alte 23 de echipe canine se află în prezent în pregătire. Toate echipele au triplă specializare respectiv detectarea de droguri, numerar şi produse din tutun, iar în pregătire sunt cinci echipe canine care vor fi specializate pe detectarea armelor, explozivilor şi substanţelor periculoase. Fiecare echipă este formată dintr-un lucrător vamal, un câine dresat pentru depistarea produselor ilegale sau a numerarului şi un mijloc de transport amenajat special. Antrenamentul unei echipe canine durează circa trei luni. Anual, fiecare echipă revine în centru pentru un antrenament de întreţinere de o săptămână.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here