Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618
Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618

Agenția Galați a Băncii Naționale a României aniversează 142 de ani de la înființare

La Galați, în anul 1881, și-a început activitatea operațională una dintre primele patru sucursale înființate în teritoriu ale BNR, iar Consiliul de Administrație încuviința numirea domnului Antoniu Borghetti în funcția de director al Sucursalei Galați, fapt consemnat și în numărul din 5 martie 1881 al cotidianului local Poșta, care îl prezenta ca fiind „un bătrân fost comerciant și mare industriaș”. În același ziar, în data de 15 martie 1881, a fost anunțată și începerea efectivă a activității sucursalei noastre: „Sucursala Băncei Naționale din orașul nostru va începe a funcționa de Luni 16/28 ale curentei în localul casei Calergi (Hotel Dacia)”.

În prezent, Agenția Galați își desfășoară activitatea subordonată obiectivului fundamental al Băncii Naţionale a României, respectiv asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor, fiind implicată în colectarea de date statistice necesare calibrării politicii monetare, elaborării statisticilor monetare şi financiare, statisticii balanţei de plăţi și în implementarea proiectelor de educație financiară în județele Galați și Vrancea.

Astfel, în anul 2022, Agenția Galați a Băncii Naționale a României, în cadrul proiectului “Să vorbim despre bani și bănci”, a desfășurat activități la instituții de învățământ din județele arondate, cu sprijinul Inspectoratelor Școlare, al conducătorilor și profesorilor, cărora le mulțumim pentru implicare.

În aceste activități au fost implicate peste 90 de instituții, atât din mediul rural cât și din mediul urban și au participat 1.721 de elevi din ciclul primar, 3.568 de elevi din ciclul gimnazial și 2.433 de elevi din ciclul liceal. În total, 7.722 de copii și adolescenți au primit informații cu privire la noţiuni economice şi financiar – bancare de bază, urmărindu-se formarea unor abilităţi şi deprinderi legate de economisire, buget, investiţii, credit.

De asemenea, au fost desfășurate cinci seminarii cu studenți ai Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor, din cadrul Universității “Dunărea de Jos” Galați, care au vizat transmiterea de informații cu privire la funcțiile și rolul Băncii Naționale a României sau la concepte economice care au impact în viața cotidiană: politică monetară, inflație, curs de schimb, produse și servicii bancare.

În anul 2023, proiectele de educație financiară continuă în baza parteneriatelor încheiate cu câteva instituții de învățământ din județul nostru sau la solicitarea Inspectoratelor Școlare și a altor instituții de învățământ.

Pentru a marca aniversarea a 142 de ani de la înființarea agenției noastre, în săptămâna 13- 17.03.2023, avem întâlniri pe diverse subiecte de educație financiară cu elevi ai Colegiului Național „Vasile Alecsandri”, Școlii Gimnaziale „Mihail Sadoveanu” și Școlii Gimnaziale „Dimitrie Cantemir”.

Pentru mai multe informații vă rugăm să accesați:

https://www.bnr.ro/Educa%c8%9bie-financiara-7872.aspx .

Comunicat de presă

Sursa foto: www.viata-libera.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?