Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679
Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679

VIDEO: Au fost reluate lucrările de asfaltare în orașul Odobești

Primarul orașului Odobești, Daniel Nicolaș, a anunțat că au fost reluate lucrările de asfaltare în cadrul proiectului „Creșterea Calității Vieții în orașul Odobești“. Practic, lucrările de asfaltare au fost demarate pe strada Libertății.

Daniel Nicolaș a declarat că anul acesta vor fi finalizate majoritatea proiectelor aflate în derulare. ,,Este un proiect amplu care cuprinde trei componente: construcția zonei de facilități sportive și de agrement, a plajei de agrement în zona Supuși, a unui Planetariu care va fi construit pe locul fostei grădini de vară și a mai multor străzi. Aceste proiecte trebuie să fie finalizate până la data de 31 decembrie 2023”, a precizat primarul Daniel Nicolaș.

Primăria Odobești are în derulare proiectul integrat „Creșterea calității vieții populației în Orașul Odobești, județul Vrancea”. În cadrul acestui proiect va fi construit un Planetariu unic în România și al patrulea în Europa. Astfel, pe fostul amplasament al Grădinii de Vară din centrul orașului se va pune în operă obiectivul care va utiliza ultima tehnologie disponibilă, 8K 3D. Odată cu această investiție unică în țară, proximitatea acesteia va beneficia de schimbări majore de amenajare. Spații verzi, locuri de joacă, modernizarea unui număr de 15 străzi și alei pietonale, piste de biciclete, treceri de pietoni prevăzute cu suprafețe tactilo-vizuale pentru persoane cu dizabilități, alei carosabile, parcări auto, o zonă de camping, un teren multifuncțional și foișoare pentru picnic sunt doar câteva dintre facilitățile recreative și sportive ce vor însoți Planetariul.

Astfel, în zona Supuși din orașul Odobești, se vor construi obiective de recreere și sportive pe o suprafață de aproximativ 14 mii de metri pătrați. O altă parte inedită a acestui proiect este realizarea unei plaje artificiale pe malul râului Milcov de aproape 4 mii de metri pătrați, dar și amenajarea unei liziere pe care vor fi plantați salcâmi și tei. Totodată, zona va fi o oază verde cu gazon unde se vor planta trandafiri de diferite culori. Perimetrul va fi dotat cu bănci, coșuri de gunoi, stâlpi de iluminat, cișmele, toalete ecologice, foișoare, căsuțe de camping și echipamente de joacă pentru copii. Valoarea acestui proiect este de 5 miloane euro. În cadrul acestui proiect vor fi modernizate următoarele străzi și alei pietonale: Drumul Comunal DC 135 (Strada Libertății); Strada Eremia Grigorescu; Strada Fundătura Cetățuia; Strada General Dragalina Tr. 1; Strada General Dragalina Tr. 2; Strada George Coșbuc; Strada Ghica Rafail; Strada Piața Libertății; Strada Teilor; Strada Viitorului; Aleea pietonală Barbu Lăutaru; Aleea pietonală Ghica Rafail; Aleea pietonală Obor; Aleea pietonală Libertății; Aleea pietonală Viticulturii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?