Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679
Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679

GALERIE FOTO: Lansare de carte la Școala Gimnazială „Mihail Armencea” Adjud

Elevii de la Școala Gimnazială „Mihail Armencea” din Adjud, dar și cadrele didactice ale unității școlare, au participat la a doua lansare de carte. Activitatea este parte integrantă a proiectului „Atelierul de meșterit povești”, proiect educativ de promovare a lecturii, iar invitat special a fost profesor -doctor Gabriela Gârmacea, autoarea volumului „Ion Luca Caragiale: viaţa şi opera”. Întâlnirea a fost organizată de profesoarele Pasat Mihaela, coordonator proiecte și programe educative școlare și extrașcolare, Ionela Stanciu, profesor de limba și literatura română, Chiorcea Cătălina, profesor de limba engleză și directorul școlii, profesor Năstac Elena. De asemenea, la eveniment au participat toți organizatorii proiectului, printre care profesoarele Hîngu Viorica, Pavel Mihaela, Roșu Maria-Gabriela, Apostol Marinela și Adăscăliței Claudia. Conform datelor furnizate de Elena Năstac, directorul unității școlare, întâlnirea a fost una interactivă, la care elevii participanți, împreună cu profesoara Ionela Stanciu, sufletul acestui eveniment, au recitat poezii scrise de Ion Luca Caragiale, au pus în scenă două schițe scrise de marele scriitor – „Bubico” și „D-l Goe”.

„Elevii iubesc astfel de activități, sunt dornici și entuziaști, iar rolurile interpretate de aceștia au fost de o înaltă ținută artistică, stârnind râsul prin comicul de situație, de caracter, de limbaj. A fost o activitate cu scop informativ care şi-a propuns semnalarea unor lucrări apărute recent, identificarea persoanelor care au aceleaşi preferinţe literare sau orientare spre lectură, formarea spiritului critic/ de analiză/ de reflecţie. Limbajul a fost unul simplu, pe înțelesul elevilor, dar convingător. Cartea conţine o abordare interesantă a vieţii şi operei lui Ion Luca Caragiale”, ne-a relatat profesoara Ionela Stanciu. Pornind de la studii de referinţă şi analizând cu atenţie opera scriitorului, autoarea explică un context istoric, politic şi cultural care constituie sursa de inspiraţie a lui Ion Luca Caragiale. „Cartea conține o abordare interesantă a vieții și operei lui Ion Luca Caragiale. La sfârșitul cărții a fost atașată o carte de buzunar cu schițe reprezentative din opera scriitorului. Ilustraţiile, fotografiile, cronologia, care surprind apariţia şi evoluţia mişcării teatrale din epoca în care a trăit scriitorul, sunt prezentate într-un mod atractiv, pentru a le facilita cititorilor apropierea de o epocă şi pentru a-i determina să-l citească, să-l înţeleagă şi să-i admire creaţia lui I.L. Caragiale”, a relatat autoarea cărții, Gabriela Gîrmacea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?