Un vrâncean de 52 de ani a primit un rinichi de la o persoană aflată în moarte cerebrală

0
1511

Mai multe echipe de medici din Iaşi au efectuat, duminică, prima prelevare de organe din acest an de la o persoană aflată în moarte cerebrală, transplantând rinichii şi ficatul unor persoane bolnave. Coordonatorul Centrului Regional de Transplant, doctor Raluca Neagu Movilă, a declarat, luni, că este prima prelevare din acest an făcută la Iaşi de la o persoană aflată în moarte cerebrală şi a doua din regiunea Moldovei, prima fiind efectuată în Suceava, la începutul lunii ianuarie. „S-au prelevat rinichii şi ficatul. În urma acestor intervenţii s-a făcut primul primul transplant hepatic şi primele două transplanturi renale din Iaşi, din acest an. Evoluţia beneficiarului de transplant hepatic este bună momentan. Acesta este un pacient care avea cancer hepatic şi era singura persoană de pe lista de aşteptare căreia i se putea face acest transplant, având în vedere grupa de sânge foarte rară”, a precizat coordonatorul Centrului Regional de Transplant.

Rinichii prelevaţi de la persoana aflată în moarte cerebrală au fost transplantaţi la Centrul de Transplant Renal din cadrul Spitalului Clinic „Dr. C.I. Parhon” Iaşi. Purtătorul de cuvânt al Spitalului „Dr. C.I.Parhon”, conferenţiar universitar doctor Ionuţ Nistor, a declarat presei că acestea sunt primele transplanturi renale făcute anul acesta de la o persoană aflată în moarte cerebrală la persoane bolnave. Beneficiarii sunt doi bărbaţi în vârstă de 52, respectiv 55 de ani, din judeţele Vrancea şi Galaţi, ambii fiind incluşi în programul de dializă. „Primitori sunt doi pacienţi din zona Moldovei, care au primit o nouă şansă la viaţă. Primul pacient este un bărbat de 52 de ani, din judeţul Vrancea, diagnosticat cu diabet zaharat de tip I, care face dializă din anul 2017. Al doilea pacient are 55 de ani, este din Galaţi, şi a fost diagnosticat cu o boală genetică polichistică renală. El a fost inclus în programul de dializă din anul 2020. În acest al doilea caz a fost nevoie ca în acelaşi timp cu transplantul să fie făcută şi o intervenţie de nefrectomie, o intervenţie mai puţin obişnuită din cauza dimensiunii mari a rinichiului nativ. Ambele intervenţii au fost efectuate cu succes, iar în prezent, pacienţii se recuperează în secţia de transplant a spitalului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului „Dr. C.I.Parhon”.

Conform sursei citate, de la începutul anului la Spitalul „Dr. C.I.Parhon” a mai fost făcut un transplant renal, de data aceasta de la donator viu. O altă intervenţie de transplant renal de la donator viu este programată să se desfăşoare în cursul acestei săptămâni. Numărul de transplanturi de rinichi realizate în centrul din Iaşi a fost în 2022 de 54, de la donatori vii şi persoane aflate în moarte cerebrală, numărul fiind mult mai mare faţă de 2021, când s-au făcut 32 de intervenţii. De la începutul activităţii centrului de transplant renal la Spitalul „Dr. C.I. Parhon” din Iaşi au fost aproximativ 400 de pacienţi transplantaţi. De asemenea, mai sunt 400 de pacienţi transplantaţi în alte centre de profil din ţară, aflaţi sub supravegherea medicilor ieşeni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here