Ne place să credem că am evoluat de-a lungul câtorva milenii de istorie; ca specie, ca individ; de fapt, ne place să credem că suntem din ce în ce mai buni, din ce în ce mai deștepți, de la secol la secol, de la an la an, de la zi la zi. Dar ce ne dă credința asta? Cel mai probabil, evoluția tehnologiei; cu cât aceasta evoluează mai mult, avem credința că și noi o facem odată cu ea. Dar dacă e așa, de ce azi e fix ca în versurile lui Topârceanu, scrise în urmă cu vreo sută de ani:
„Când se ia câte-o măsură,
Lumea-njură
Pe agentul sanitar
Şi-l întreabă fără noimă:
Ce-ai cu noi, mă?
Pentru ce să dăm cu var?…”.
Zilele astea n-a fost vorba despre var, ci despre zăpadă. Lumea a înjurat autoritățile, vecinii, drumarii, presa, pe meteorologi și pe mama Natură. Prea puțini au fost cei care au zis: hai să pun mâna pe lopată, să deszăpezesc trotuarul din fața casei sau magazinului, aleea din fața blocului, spațiul ăsta din zona mașinii, dar fără să arunc zăpada aiurea, peste alte mașini sau în mijlocul parcării. Nu destui au fost cei care aveau anvelope de iarnă, (că dacă n-a nins până acum, slabe șanse să mai ningă, asfaltu’ e uscat), sau lanțuri la ditamai tirurile, cu șoferi pistonați de patroni să intre neechipați corespunzător pentru condițiile de drum, pentru că, nah, timpul costă bani. Mulți au fost cei care au plecat la plimbare, fără să aibă vreo urgență, în ciuda apelurilor repetate ale autorităților de a rămâne acasă.
Ne-am învățat să înjurăm și să așteptăm să vină cineva să facă tot ce e de făcut în afara propriei locuințe, dar să facă acum, nu mai târziu și fiecare dintre noi vrem în același moment, nimeni nu vrea să fie lăsat pe mai târziu, nimeni nu e dispus să zică: e ok, mergeți prima dată la școli, la grădinițe, pe traseele autobuzelor, noi ne descurcăm aici. N-ai să vezi. Nu că autoritățile ar fi acționat perfect. Nu că pe drumari nu i-ar fi luat ninsoarea din nou cam pe nepregătite. Nu că unii politicieni n-ar fi profitat ca să mai adune ceva capital electoral. Adică, de exemplu, e ușor să fii viceprimar fără atribuții, să te plimbi prin oraș și să zici că nu se intervine, că tu n-ai văzut utilajele. E ca și cum ai zice că Muntele Everest sau planeta Marte nu există pentru că nu le-ai văzut tu.
Ca ziariști, astfel de zile sunt pline, presupun un volum de muncă extraordinar. Suntem, de dimineața până noaptea târziu, legătura dintre autorități și cetățeni, transmițând totul: de la prognoza meteo, la situația drumurilor închise, de la instituirea stării de alertă, la intervențiile pompierilor, polițiștilor, jandarmilor, militarilor, drumarilor, angajaților de la Ambulanță, Salvamont, Poliția Locală, Salubrizare și Servicii Publice, primării. De vineri până duminică, am văzut sute de imagini cu toți acești oameni care n-au stat în casă, au mers în viscol și au ajutat, de la scoaterea din nămeți a celor care necesită dializă, a copiilor și gravidelor care trebuiau să ajungă la spital, a zeci, dacă nu sute de mașini rămase înzăpezite.
Știu, știu, deja văd comentarii: Ce tot îi lauzi atâta, doar pentru asta sunt plătiți! Corect. Dar tu, cel care comentezi, ai făcut ceva? Nu, serios, ți-ai pus vreodată întrebarea asta? Să stai așa, fără televizor, fără telefon, să respiri aer rece și să te întrebi: Ce pot eu să fac pentru comunitatea mea? Am fost vreodată la vreo ședință de Consiliu Local? Că sunt publice. Am contribuit vreodată la vreo consultare publică organizată de orice autoritate? Mi-am dat vreodată interesul? M-am implicat vreodată? Ce pot să fac, unde mă pot informa, cum pot participa? Am ajutat vreodată un străin, pe cineva de la care să nu aștept nimic înapoi?
Zăpada se va topi, drumurile vor fi din nou uscate, dar chiar nu putem învăța niciodată, nimic?
„iarnă (compunere). azi a venit iarna. iarna este un anotimp în care ninge cu zăpadă, care este o precipitație de fulgi albi alcătuiți din cristale de apă înghețată. am fost în trei comune de 2-4.000 de țărani și un oraș cu peste 200.000 de orășeni. țăranii aveau trotuarele curățate de zăpadă. orășenii nu. mulți orășeni nu și-au curățat nici mașinile. la ciorani am văzut o pisică plimbându-se relaxată pe trotuarul curățat. în oraș am văzut un băiat aproape plângând după ce o mașină i-a stropit bocancii din piele întoarsă. când mă fac mare mă mut la țară, să mă joc cu pisica”.
Compunerea asta despre iarnă e de pe pagina de Facebook a lui Bogdan Stoica, ziarist, colecționar de diverse, fotograf, scriitor, etc., un tip interesant și… mai greu digerabil.
„-Oricum e o prostie…
Eu: – Ce? Zăpada?
– Situația în sine… Zăpada e genială. Oamenii nu o înțeleg. Mai degrabă o înțeleg copiii. Toate se întâmplă că așa suntem noi, ca nație. În alte țări e iarnă câte 6 luni, ăia cum trăiesc?! Mai mult de jum’ate dintre mașini au cauciucuri de vară acum.
Eu: – Păi, normal, nu tre să dai vina pe autorități?
– Nicidecum…altă prostie. E un fenomen al naturii, ce contează că ești pesedist, galben și tot așa?”
Dialog pe care l-am purtat cu un tânăr, care m-a surprins și de la care nu așteptam atâta înțelepciune.
„Dacă Dumnezeu a putut așterne zăpadă peste tot odată, noi reușim să o îndepărtăm treptat”
Frază dintr-o postare de pe pagina de Facebook a Primăriei Cârligele.
„Ne-am trezit peste noapte împotmoliți în frumos și primii care au protestat împotriva acestei estetici cam abuzive au fost automobiliștii de toate mărcile. Nici măcar tractoarele cu pluguri n-au putut împiedica să se piardă întâlniri; ceea ce n-ar fi fost lucrul cel mai grav din câte am putut reproșa avalanșelor. Și-atunci, orașele țării, cu oamenii săi harnici, cu ostași și ofițeri în primele rânduri, au pornit o bătălie veselă, dar mai ales obositoare împotriva zăpezii (…) Pe unde au intrat în acțiune și motorizatele, victoriile au fost remarcabile.”
Citat dintr-o filmare alb-negru intitulată „Zapada in Bucuresti 1966”, găsită pe canalul de youtube – Vederi din Trecut.
Poate că și trecutul ăsta, când așa zisa muncă voluntară era obligatorie, când totul era despre societate și popor, prea puțin despre individ, când colectivizarea forțată a silit oamenii să renunțe la ce era doar al lor, când neparticiparea la tot felul de mitinguri, ședințe, spectacole se lăsa cu sancțiuni, da, poate că și toate astea ne-au transformat în cine suntem acum, când respingem tot ce e în afara spațiului nostru.
