Ediția: Miercuri 24 aprilie 2024 Nr. 6611
Ediția: Miercuri 24 aprilie 2024 Nr. 6611

Femeie acroșată de o mașină la ieșirea din Focșani, zona Bariera Mărășești

O femeie a ajuns în această dimineață la Spitalul Județean Focșani după ce a fost acroșată de un autoturism. Potrivit reprezentanților Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea, accidentul s-a produs în jurul orei 06:50, în Focșani, la ieșirea spre Mărășești. ,,La accident se identifică o victimă constientă, sex feminin, pieton în vârstă de 48 de ani cu traumatism cranian și traumatism de membru superior. Victima a fost preluată, monitorizată și transportată la Spitalul Județean Focșani Unitatea de Primiri Urgențe”, a precizat purtătorul de cuvânt al SAJ Vrancea.

De asemenea, în ultimele 24 de ore, SAJ Vrancea a răspuns la „116 solicitări cu echipaje de urgență tip B și C2 pentru urgențe medicale și transferuri interclinice”.

Potrivit IPJ Vrancea, în cazul femeii, aparatul etilotest a indicat o alcoolemie de 0,06 mg / l alcool pur în aerul expirat. „Polițiștii rutieri au fost sesizați în jurul orei 06.00, cu privire la faptul că, la ieșire din municipiul Focșani (Bariera Mărășești) a avut loc un eveniment rutier soldat cu o victimă.

Din primele verificări efectuate s-a constatat faptul că un bărbat, în timp ce conducea un autoturism din direcția Tișița către Buzău ar fi acroșat un pieton (femeie ) care se deplasa pe acostament.

În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a femeii de 48 ani, care a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ iar în cazul femeii a rezultat o valoare de 0,06 mg / l alcool pur în aerul expirat.

În continuare, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor producerii evenimentului rutier”, a transmis Biroul de presă al IPJ Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?