Ediția: Marți 16 aprilie 2024 Nr. 6605
Ediția: Marți 16 aprilie 2024 Nr. 6605

UPDATE! Bărbat strivit de un copac în zona Păulești

Un bărbat de 33 de ani a murit în această dimineață după ce a fost prins sub trunchiul unui copac. Nefericitul incident s-a produs într-o zonă forestieră greu accesibilă din zona Păulești. ,,La ora 09:18 se primește o solicitare în zona Păulești pentru o victimă inconștientă politraumatizată, în vârstă de 33 de ani, sex masculin, aflată în pădure zona greu accesibilă. La solicitare se deplasează un echipaj de urgență SAJ B2 cu asistent. Pentru a se ajunge la locul solicitării echipajul SAJ este transportat cu mijloace de transport forestiere traseul fiind imposibil de parcurs cu ambulanța. La locul solicitării se identifică o victimă fara semne vitale cu politraumatism prin strivire, cu leziuni incompatibile cu viața produse prin prinderea victimei sub trunchiul unui copac. Cazul rămâne în atenția echipei de poliție”, transmite Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea.

Potrivit Salvamont Vrancea, tragicul eveniment s-a petrecut în zona Alunu, aflată pe raza comunei Păulești.Două echipe Salvamont Vrancea intervin în acest moment în zona Alunu comuna Păulești, pentru acordarea asistenței specifice în cazul unei persoane în stare de inconștiență, accidentată în timpul efectuării de lucrări forestiere”, conform unei postări pe Facebook a Salvamont Vrancea.

UPDATE! Biroul de presă al IPJ Vrancea: Astăzi, ora 19 Ianuarie, ora 09.15, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Tulnici au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, in vârsta de 33 de ani, angajat al unei societăți, in timp ce dobora un arbore, în extravilanul comunei Păulești, a fost lovit de o creangă, in zona capului, căzând inconștient la sol.

Echipajul medical sosit la fata locului a constatat decesul persoanei.

În acest moment, polițiștii desfășoară cercetări la fata locului, iar în cauză a fost sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă Vrancea.

Sursă foto: Salvamont Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?