Ediția: Marți 7 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Marți 7 Mai 2024. Nr. 6617

FOTO! Primarul Misăilă s-a întâlnit cu directorii unităților școlare care vor fi reabilitate

Primarul Cristi Valentin Misăilă a invitat vineri, 9 decembrie 2022, directorii tuturor unităților de învățământ din oraș la o întâlnire de lucru, care a avul loc în sala de ședințe din cadrul Primăriei Municipiului Focșani.
Discuțiile purtate în cadrul acestei întruniri, la care a participat și inspectorul general școlar, doamna Gabriela Daniela Marchitan, au vizat variantele de relocare a elevilor și cadrelor didactice din instituțiile școlare focșănene care vor intra în reabilitare în anul 2023.

Pentru început, s-a solicitat o situație a locurilor disponibile în celelalte unități școlare deja reabilitate sau care vor intra după această etapă în procesul de modernizare.
După analizarea situației generale, s-a hotărât de comun acord ca în perioada următoare să se stabilească o întâlnire cu fiecare unitate de învățământ în parte, astfel încât să se identifice cele mai bune soluții pentru elevii și profesorii de acolo.


În încheiere, Primarul Cristi Valentin Misăilă le-a transmis tuturor elevilor și cadrelor didactice invitația de a veni cu colindul în perioada premergătoare Sărbătorii Crăciunului la Primăria Muncipiului Focșani.

Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Focșani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?