Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613

Focșani Tech Challenge – competiție de robotică la CNU

Sâmbătă, 26 noiembrie, în sala de sport a Colegiului Național ,,Unirea”, s-au întâlnit 15 echipe din toată țara pentru a participa la a doua ediție a „Focșani Tech Challenge”, o competiție de robotică organizată de InfinityEdge, de tip demo, creată după modelul internațional. Sezonul a început oficial pe data de 10 septembrie, atunci când au fost anunțate tema și task-urile roboților de anul acesta. Competiția a fost amicală, având ca principal scop participarea cât mai multor echipe care au avut ocazia de a se cunoaște și de a se inspira reciproc. Dorința organizatorilor a fost aceea de a le permite participanților să se distreze într-un mod educativ, învățând să lucreze în echipă și să-și cunoască adversarii.

Valoarea fundamentală a competiției este ,,Gracious Professionalism” (profesionalism demn), lucru care s-a văzut la toți participanții din acest weekend. Aceștia au avut ocazia de a lucra în echipe diferite, transformându-se din coechipieri în rivali de la meci la meci, fără a se sabota. De asemenea, în pauza de prânz, echipele au avut parte de o surpriză: cei de la The Gentlemen Bikers au venit și le-au împărtășit câteva sfaturi despre experiența lor de a îmbina eficient cariera și hobby-urile. Meciurile de robotică au început oficial la ora 11:00, după inspecția tuturor roboților și stabilirea strategiilor fiecărei echipe. În urma celor 23 de meciuri de calificare, echipele cu cel mai mare punctaj au ajuns în semifinală, ulterior ajungând în finală doar cele mai bune dintre acestea.

Rezultatele competiției de sâmbătă sunt:

1. Winning Alliance Captain: InfinityEdge VRANCEA

2. Winning Alliance First Pick: Phantom Robotics TÂRGOVIȘTE

3. Finalist Alliance Captain: Virtual Wolves BÂRLAD

4. Finalist Alliance First Pick: BrickBot VRANCEA

La finalul evenimentului, echipele au împărtășit câteva impresii despre eforturile făcute pentru crearea roboților. ,,Este o muncă constantă, în care niciodată nu simți că ai terminat cu adevărat tot ce aveai în plan. Se poate ajunge la 7 ore de lucru pe zi”, este mesajul transmis de tinerii participanți. ,,Robotica nu ne învață doar cum să asamblăm roboți, ci ne învață cum să lucrăm în echipă și cum să analizăm corect lucrurile, inclusiv în viața de zi cu zi. Prin ceea ce facem noi ajungem să ne îndrăgostim de apartenența la o echipă, de spiritul de competiție” declară Miruna, liderul echipei InfinityEdge. ,,Mentorii sunt o parte esențială a echipei, fără ei nu am fi reușit să ajungem unde suntem astăzi”, susține Alexandru, elev al Colegiului Național „Unirea‟ și al Centrului Județean de Excelență Vrancea.

Teodora Roman, Colegiul Național „Unirea‟ și Andra Voicu, Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza‟- eleve ale Centrului Județean de Excelență.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?