Ediția: Miercuri 24 aprilie 2024 Nr. 6611
Ediția: Miercuri 24 aprilie 2024 Nr. 6611

Cel mai bătrân câine, înscris în Cartea Recordurilor Guinness, are 22 de ani şi trăieşte în SUA

Un câine din statul american California, pe nume Gino, a fost desemnat cel mai bătrân câine în viaţă de către Cartea Recordurilor Mondiale Guinness după ce s-a confirmat că are peste 22 de ani, relatează miercuri UPI. Proprietarul lui Gino, Alex Wolf, în vârstă de 40 de ani, a declarat că l-a adoptat împreună cu colegii săi de cameră de la facultate când câinele avea 2 ani de la adăpostul de animale Humane Society of Boulder Valley din Colorado, în 2002.A fost alături la fiecare pas‟, a povestit Wolf pentru today.com.

Sunt atât de bucuros că l-am luat. Este cel mai bun‟, a spus el. Guinness World Records a confirmat că Gino s-a născut pe 24 septembrie 2000, ceea ce i-a adus titlul de cel mai bătrân câine în viaţă. Deţinătorul recordului anterior, un câine pe nume TobyKeith, încă trăieşte, însă are 21 de ani. Wolf a atribuit starea bună de sănătate a lui Gino unei diete echilibrate, îngrijirii veterinare de care beneficiază şi poftei sale de viaţă.Îi recunosc tot meritul‟, a spus Wolf. „A primit multă dragoste şi cred că este pur şi simplu un câine puternic‟, a adăugat proprietarul lui Gino.

În luna octombrie, Pebbles, cel mai bătrân câine din lume la acea vreme, a murit la vârsta de 22 de ani, în sud-estul Statelor Unite. Pebbles a fost desemnat cel mai bătrân câine din lume în mai 2022, în timpul unei vizite a experţilor de la Cartea Recordurilor Mondiale Guinness, o veritabilă instituţie care înregistrează recorduri în toate domeniile. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?