Ediția: Sâmbătă 20 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Sâmbătă 20 aprilie 2024 Nr. 6608

FOTO! RAZIE de amploare în Panciu și comunele limitrofe

În intervalul 19.00-22.00, polițiștii au desfășurat o acțiune de amploare, tip RAZIE, în Panciu și în comunele limitrofe (Fitionești, Movilița, Străoane și Țifești).

Obiectivele acțiunii au fost prevenirea accidentelor rutiere pe fondul consumului de alcool, substanțelor psihoactive și a vitezei neregulamentare, combaterea ilegalităților pe linia transportului și depozitării materialului lemnos, identificarea și prinderea persoanelor urmărite în temeiul legii, prevenirea faptelor cu violență în zona unităților de alimentație publică și respectarea legislației în domeniul sistemelor de securitate private.

Totodată, polițiștii au acționat și în cursul dimineții, pentru prevenirea absenteismului școlar și a consumului de alcool de către elevi în proximitatea unităților școlare. La actiune au participat peste 40 de polițiști și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

UPDATE! Rezultatele raziei în intervalele orare 06.00-12.00 și 19.00-22.00

În cadrul activităților, polițiștii au constatat 3 infracțiuni la regimul rutier (punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului și conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului).

Peste 300 de persoane au fost legitimate, fiind controlate 221 autovehicule. Au fost efectuate 99 testări alcoolscopice și o testare cu aparatul Drug test. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 63 de contravenții, în cuantum de aproximativ 15.000 lei. 4 permise de conducere au fost reținute și 5 certificate de înmatriculare au fost retrase.

Pe linie silvică, au fost controlate 3 depozite de material lemnos, fiind confiscată cantitatea de circa 8 mc material lemnos.

Pentru prevenirea absenteismului școlar au fost desfășurate 5 activități preventive în școli.

La activități au participat și reprezentanți ai Gărzii Forestiere și ai Direcției Silvice.

Sursa text și foto: Biroul de presă al IPJ Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?