Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

UPDATE! O femeie a murit după ce a intrat cu mașina într-un copac, pe DN 2 L, între Tișița și Panciu

Polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DN 2 L, între Tișița și Panciu, un autoturism a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un copac. Conform sesizării, o persoană este încarcerată.

UPDATE! Din nefericire, femeia care se afla la volan (singură în autoturism) nu prezintă semne vitale. Femeia avea 31 de ani și era din Focșani.

Sursa text și foto (sus): Biroul de presă al IPJ Vrancea

UPDATE 2! Pompierii militari au intervenit la un accident rutier produs pe DN 2 L, între localitățile Tișița și Panciu, după ce un apel primit la numărul unic de urgență 112, în jurul orei 17:50, anunța că un autoturism a ieșit în afara părții carosabile și s-a izbit de un copac, iar o persoană a rămas încarcerată.
Pentru gestionarea situației de urgență au fost mobilizate în cel mai scurt timp 2 echipaje din cadrul Stației de Pompieri Panciu. La locul indicat s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autospecială de descarcerare, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea.
La locul evenimentului echipajul de descarcerare a extras din autoturism o persoană de sex feminin, care prezenta leziuni incompatibile cu viața, echipajul SAJ declarând decesul acesteia. Totodată, pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul intervenției.

Sursa text și foto: ISU Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?