Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

Ziua Armatei României, sărbătorită la Mausoleul Eroilor din Focșani

Militarii din Garnizoana Focșani au sărbătorit, astăzi, Ziua Armatei României printr-o ceremonie militară şi religioasă, cu depuneri de coroane şi jerbe de flori, la Mausoleul Eroilor din Focșani. La eveniment au participat reprezentanți ai administrației publice locale, cadre militare active, în rezervă şi retragere, reprezentanți ai asociațiilor veteranilor de război. La final, participanții au asistat la defilarea Gărzii de Onoare.

Comandantul Garnizoanei Focșani, colonel Gabriel-Constantin Turculeț, a arătat în mesajul transmis astăzi că, la 25 octombrie, este sărbătorită Ziua Armatei României, garanta suveranității și integrității teritoriale a statului român. „Marcăm această zi diferit în fiecare an însă păstrăm drept constantă această ceremonie, pe care alegem să o desfășurăm într-un loc simbolic, cu încărcătură istorică, pentru că valoarea și valorile Armatei României sunt clădite pe jertfa străbunilor. Cu sângele lor s-a pecetluit formarea națiunii noastre, formarea statului român. Le datorăm respect și recunoștință, atât lor cât și celor care și-au pierdut viața în misiuni internaționale, departe de casă și de cei dragi, dar în slujba patriei”, a arătat comandantul Garnizoarei Focșani.

Mesajul conducerii Consiliului Județean Vrancea a fost transmis de vicepreședintele Ionel Cel-Mare, care i-a felicitat pe militarii români și le-a mulțumit pentru patriotismul și curajul de care dau dovadă în fiecare zi. „Astăzi sărbătorim Ziua Armatei Române, o zi de mare însemnătate pentru noi, românii, în care îi onorăm pe cei care s-au jertfit de-a lungul istoriei pentru unitatea şi integritatea naţională a statului român, pentru păstrarea independenței și suveranității naționale. Ziua de 25 octombrie a rămas întipărită în memoria şi sufletele românilor ca fiind momentul în care ţara îşi sărbătoreşte armata şi pe cei care au fost şi sunt în slujba ei”, se arată în mesajul administrației județene.

Primarul Cristi Misăilă a menționat, în mesajul transmis, jertfa soldaților români din istoria poporului român. „Cu ocazia Zilei Armatei Române am depus, cu pioșenie, o coroană de flori la Mausoleul Eroilor din Focșani, în memoria celor care s-au jertfit pentru Țară și Neam! „Odată cu primele atestări istorice despre poporul nostru, au apărut și mărturiile legate de calitățile militare incontestabile dovedite de strămoșii noștri. De la Alexandru cel Mare și Lisimah și până la războaiele daco-romane înfățișate de Apolodor din Damasc pe Columna lui Traian, de la valurile popoarelor migratoare și până la voievodatele conduse de Gelu, Glad și Menumorut, de la Basarab I, Mircea cel Bătrân și Iancu de Hunedoara până la Ștefan cel Mare, Vlad Țepes și Mihai Viteazul, ostașii neamului au scris pagini de glorioasă istorie, spre înfricoșarea dușmanilor din cele patru zări. Dar și epoca modernă este plină de faptele de vitejie ale armatei române. De la cruntele bătălii de la Plevna și Vidin și până la eroicele încleștări de la Mărăști, Mărășești și Oituz, de la cel de-al doilea război mondial și până la misiunile sub egida NATO, militarii români și-au făcut datoria cu profesionalism și dăruire, impresionându-i deopotrivă atât pe aliați, cât și pe cei împotriva cărora au luptat. Cu alte cuvinte, Istoria poporului român este strâns legată de Oastea Neamului, cele mai frumoase și înălțătoare momente din Trecutul nostru fiind rezultatele dorinței și abnegației întregului popor, dar și meritul direct al celor care au luptat și s-au jertfit pentru libertatea și independența Țării! Aceasta este ARMATA ROMÂNĂ, pe care astăzi o serbăm aici, în acest loc aparte și cu o semnificație deosebită pentru noi toți. Istoria ne aduce aminte că au fost momente de glorie, dar și momente grele în care practic s-a pus problema existenței statului român.Iar dacă noi putem astăzi să aniversăm una dintre instituțiile esențiale ale statului român este datorită și celor care își dorm somnul de veci la câțiva pași de noi, întru gloria Țării ! Armata Română însă înseamnă și prezent, nu doar trecut. Un prezent în care ocupă primul loc în încrederea românilor, ceea ce spune tot despre această instituție fundamentală! Iată de ce, pentru ceea ce a fost și ceea ce este Armata Română, astăzi, pe 25 octombrie 2022, suntem mai mult ca oricând cu inima alãturi de toți militarii noștri. Iar pentru cei care sunt departe de Țară și de cei dragi, ne rugăm să îi vedem întorși cu bine acasă. Gândurile noastre de bine se îndreaptă și către toți militarii și angajații civili din Garnizoana Focșani și familiilor acestora, cărora vreau să le urez sănătate și succes în activitate”, a spus primarul Cristi Misăilă.

Mesajul premierului Nicolae Ciucă a fost citit de subprefectul Claudia Serafimciuc. „După începerea războiului din Ucraina a fost luată o decizie importantă în acest sens, de a crește de la 2 la 2,5% din PIB alocarea pentru apărare, cu un aport considerabil pentru înzestrarea cu echipamente și tehnică militară modernă a Armatei României, precum și reprioritizarea unor programe de înzestrare. Avem în desfășurare, la ora actuală, mai multe programe de modernizare a echipamentelor din dotare și de înzestrare cu avioane multi-rol, cu sisteme și echipamente moderne defensive, sisteme radar, precum și echipamente de decontaminare și protecție individuală colectivă”, se arată în mesajul premierului României.

La rândul său, deputatul PSD de Vrancea, Laurențiu Marin, a transmis: „La mulți ani, dragii noștri militari! Vă mulţumim pentru curajul, devotamentul şi profesionalismul dovedit atât în apărarea frontierelor cât și în teatrele de operațiuni! La Mulți Ani, Armatei Române! La Mulți Ani, România!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?