Un conflict între doi bărbați care a avut loc în fața sediului Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Vrancea, în toamna anului 2019, a fost soluționat după aproape trei ani în instanță. Nu a fost până la urmă niciun vinovat – sau mai bine zis agresorul nu a suferit vreo consecință, dat fiind că partea vătămată și-a retras în final plângerea, după mai multe insistențe. De pătimit a pătimit însă victima, din ce se arăta în rechizitoriu, care a fost lovit în mod repetat cu pumnii peste față, în loc public și în văzul trecătorilor, dat fiind că incidentul a avut loc undeva în jurul orei 16.00. Agresorul a și fost trimis în judecată, pentru lovire sau alte violențe, însă la câteva luni după acest moment a reușit să convingă partea vătămată să își retragă plângerea, printr-o declarație notarială autentificată, în care a precizat totodată că nu are vreo pretenție de la inculpat. Și, dacă acesta din urmă nu va mai trebui să plătească în vreun fel, bună de plată este partea vătămată, conform hotărârii instanței: „(…) dispune încetarea procesului penal având ca obiect săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, de către inculpatul (…), ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către persoana vătămată. (…) obligă persoana vătămată (…), la plata sumei de 300 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (din care 200 de lei cheltuieli judiciare în cursul urmăririi penale). Ia act că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză”.
Sursa foto: Tom und Nicki Löschner – Pixabay