Vrancea experimentează brățările electronice la gleznă; în primele 8 luni ale anului 2022 au fost emise 210 ordine de protecție provizorii

0
498

SISTEMUL INFORMATIC DE MONITORIZARE ELECTRONICĂ, OPERAȚIONALIZAT ÎN VRANCEA
Începând cu 1 octombrie 2022, Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică este funcțional în municipiul București și județele Iași, Mureș și Vrancea, pentru monitorizarea prin intermediul dispozitivelor de supraveghere electronică, în urma aplicării măsurilor în cazul emiterii ordinului de protecție provizoriu, ordinului de protecție și ordinului european de protecție. În perioada octombrie 2022 – decembrie 2025, în urma aplicării măsurilor în cazul emiterii ordinului de protecție provizoriu, ordinului de protecție și ordinului european de protecție, se poate dispune măsura monitorizării electronice prin intermediul dispozitivelor de supraveghere electronică.
Conform H.G. nr. 1025 din 10 august 2022 pentru stabilirea aspectelor tehnice și organizatorice privind funcționarea în sistem-pilot, precum și a celor privind operaționalizarea Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică (publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 809/17.08.2022), monitorizarea electronică în sistem pilot urmează să se aplice în trei etape, determinate prin raportare la cazurile de aplicare și la aria teritorială la nivelul căreia urmează să fie operaționalizat sistemul, după cum urmează: 
a) prima etapă – în perioada 2022 – 2023 – la nivelul municipiului București și al județelor Iași, Mureș și Vrancea;
b) a doua etapă – în anul 2024 – la nivelul unităților administrativ-teritoriale prevăzute la lit. a) și la nivelul județelor Bacău, Brașov, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Covasna, Giurgiu, Galați, Harghita, Ilfov, Mehedinți, Neamț, Prahova, Sibiu, Satu-Mare, Sălaj, Teleorman, Vaslui și Vâlcea;
c) a treia etapă – în anul 2025 – la nivelul unităților administrativ-teritoriale prevăzute la lit. a) și b) și la nivelul județelor Alba, Arad, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Buzău, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Olt, Suceava, Timiș și Tulcea.
Pentru unitățile din prima fază a programului pilot, au fost identificate și amenajate spațiile destinate desfășurării activităților de monitorizare electronică, procedura de dotare a acestora cu logistica necesară desfășurării activității de monitorizare electronică fiind definitivată.
Utilizarea sistemelor electronice permite o creștere a gradului de asigurare a măsurilor de protecție a drepturilor persoanelor protejate, dar nu reprezintă o măsură de constrângere, ci o metodă de monitorizare/supraveghere, care permite urmărirea modului de respectare a măsurilor dispuse în cadrul unor proceduri judiciare. Utilizarea acestor sisteme nu echivalează cu protecția integrității fizice a persoanelor protejate, însă permite adoptarea unor măsuri pentru prevenirea și contracararea unui eventual contact fizic între victima violenței domestice și agresor, sau pe viitor, respectarea regulilor impuse de executarea măsurii arestului la domiciliu și a supravegherii la distanță.

Monitorizarea se va realiza automat, fără intervenție umană, sistematic și exclusiv pe teritoriul României, asupra unor dispozitive electronice, pe baza identificatorului acestora și în raport de anumite reguli. Identitatea persoanei supravegheate și a persoanei/persoanelor protejate, care poartă dispozitivele electronice, va fi cunoscută doar de organul de supraveghere care creează semnalarea.
Pentru monitorizarea electronică sunt stabilite roluri clare, reguli și proceduri de monitorizare, alertare și intervenție, prin partajarea informațiilor, astfel încât, în cadrul monitorizării, să nu fie cunoscute datele purtătorilor dispozitivelor de supraveghere, ci doar identificatoarele (ID-urile) acestor dispozitive, prin eliminarea intervenției umane, acolo unde este posibil, și înlocuirea acesteia cu reguli obiective.
După introducerea în sistem a semnalării, organul de supraveghere nu va avea acces la datele de localizare ale celui care poartă dispozitivul electronic. Numai în măsura în care va fi generată o alertă (ce notifică încălcarea unei reguli stabilite) va fi posibilă asocierea identificatorului dispozitivului cu datele cu caracter personal existente în cazul de monitorizare, prin preluarea, în mod automat, odată cu generarea alertei și transmiterea acestora, împreună cu alte date de intervenție, către dispeceratul S.I.M.E. și S.N.U.A.U. 112 și astfel, către cel mai apropiat organ de ordine publică, pentru intervenție.
Dispozitivul electronic de supraveghere, pentru persoana supravegheată, în cazul aplicării ordinului de protecție provizoriu și ordinului de protecție, al aplicării ordinului european de protecție, control judiciar și control judiciar pe cauțiune, executării măsurii arestului la domiciliu, supravegherii la distanță, este alcătuit dintr-o componentă de tip brățară, care va fi atașată la glezna sau, prin excepție, la brațul persoanei.
Dispozitivul electronic de supraveghere va avertiza persoana supravegheată de producerea unei alerte. Alertele vizate sunt alerta de apropiere, alerta de părăsire neautorizată a imobilului, alerta de depășire neautorizată a unui perimetru stabilit (zona de incluziune), alerta de intrare neautorizată într-un perimetru stabilit (zona de excluziune), alerta de atingere a nivelului critic de descărcare a acumulatorului și altele.
Inspectoratul General al Poliției Române, în calitate de autoritate contractantă, a semnat, la data de 1 septembrie 2022, acordul-cadru pentru achiziția sistemului informatic și a 15.000 de kituri de monitorizare, în vederea implementării Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică. Acordul-cadru va fi implementat pe parcursul a 48 de luni, valoarea totală fiind de 165.782.991 de lei fără T.V.A., urmând a fi semnate contracte subsecvente pentru achiziția tuturor kiturilor. Pentru operaționalizarea sistemului, au fost instruiți polițiștii, fiind emisă și o metodologie pentru realizarea supravegherii electronice.
De asemenea, la unitățile unde funcționează sistemul-pilot, au fost luate măsuri de reorganizare structurală, fiind înființate compartimente de monitorizare electronică, dar și suplimentate funcțiile de la nivelul secțiilor de poliție rurală din cele 3 județe (Iași, Mureș și Vrancea), prin organizarea compartimentelor de patrulare și intervenție.
           
Informații de background: În primele 8 luni ale anului 2022, la nivel național, numărul faptelor penale care constituie și fapte de violență domestică a crescut cu 13,3% (+4.320) față de primele 8 luni ale anului 2021 (de la 32.601 la 36.921 fapte).

ORDINELE DE PROTECŢIE PROVIZORII

Vrancea
În primele 8 luni ale anului 2022, la nivelul județului Vrancea, au fost emise 210 ordine de protecție provizorii (cu 48 mai multe față de primele 8 luni ale anului 2021, respectiv cu un procent de 22,85%), 119 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecție, reprezentând 56.66%, toate fiind emise la solicitarea victimelor. Din punct de vedere al locului comiterii faptei, 82 (39,04%) ordine de protecție provizorii au fost emise pentru fapte comise în mediul urban și 128 (60,95%) în mediul rural. Din totalul celor 210 de ordine de protecție provizorii emise, 188 au fost confirmate de procuror, ceea ce reprezintă un procent de 89,52%, 119 fiind transformate în ordine de protecție, respectiv un procent de 56,66%.
Referitor la nerespectarea ordinului de protecție provizoriu (conform art. 47, alin. 2 din Legea nr. 217/2003, R) au fost sesizate 63 de infracțiuni (cu 41,26%), (+26) mai multe față de primele 8 luni ale anului 2021), din care 29 în mediul urban și 34 în mediul în rural.                                                                          

MĂSURI DE PROTECȚIE DISPUSE PRIN ORDINELE DE PROTECȚIE PROVIZORII EMISE ÎN CURSUL PERIOADEI
În perioada analizată, prin ordinele de protecție provizorii au fost dispuse 331 de măsuri, după cum urmează: 

144 –  evacuarea temporară a agresorului din locuința comună, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate,
28 – reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor, în locuința comună,
158 – obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de membrii familiei acesteia, astfel cum sunt definiți,
0 – obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere și
1 – obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute.

Comunicat de presă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here