Ediția: Sâmbătă 20 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Sâmbătă 20 aprilie 2024 Nr. 6608

Fiscul face din nou apel la școlile din Vrancea să folosească sistemul informatic PatrimVen

Familiile elevilor vrânceni sunt puse pe drumuri la ghișeele Fiscului pentru obținerea adeverințelor de venit, deși peste 88% din unitățile școlare din județ sunt înrolate în cadrul sistemului informatic PatrimVen. Reprezentanții Administrației Județene a Finanțelor Publice Vrancea arată că utilizarea acestui sistem informatic de către unitățile școlare vine în sprijinul părinților care nu trebuie să mai ajungă la Focșani pentru obținerea adeverințelor de venit necesare acordării diverselor forme de ajutor școlar. Finanțiștii au explicat că aceste adeverințe pot fi obținute direct de către școli prin accesarea PatrimVen. Chiar și în cazul unităților de învățământ care nu sunt încă înrolate în acest sistem se pot găsi soluții pentru ca părinții să nu vină la sediul Fiscului pentru adeverințe. „Reamintim că utilizarea sistemului informatic PatrimVen de către unitățile de învăţământ conduce la eficientizarea activităților instituţionale şi vine în sprijinul cetățenilor care nu mai sunt nevoiţi să se deplaseze la sediul organului fiscal pentru obţinerea adeverințelor de venit, în condiţiile în care acest lucru poate fi făcut, simplu, de către unitățile de învăţământ. La nivelul județului Vrancea au mai rămas doar 12 unităţi de învățământ care nu sunt înrolate, iar acestea, până la finalizarea procedurii de acces în cadrul sistemului informatic PatrimVen, pot transmite centralizat instituției noastre cererile pentru adeverințele de venit pentru elevii/membrii de familie ai acestora”, au precizat reprezentanții AJFP Vrancea.

 

Sursa foto: Lex Photography – pexels.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?