Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627

VIDEO: Ședință extraordinară pe repede-înainte în CL Focșani

Ședința de ieri a Consiliului Local (CL) Focșani a decurs rapid, fără prea mari discuții în afară de citirea proiectelor și de vot – exprimat de aleși fie din sala de ședințe, fie din online. Iar după doar câteva minute, totul s-a tranșat, iar proiectele au fost votate în unanimitate de consilierii locali. Pe ordinea de zi au fost anunțate trei proiecte de hotărâre inițiate de primarul Cristi Valentin Misăilă, pentru tot atâtea investiții în municipiu, în fapt mici modificări ale unor hotărâri deja adoptate – construirea de locuințe nZEB plus pentru tineri în municipiul Focșani, creșterea performanței energetice a clădirii Direcției de Asistență Socială și a Poliției Locale și creșterea performanței energetice a clădirii Parking SA – în vederea finanțării în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR. Pe lângă cele trei proiecte deja anunțate, la comisiile de specialitate s-a discutat despre introducerea a încă trei pe ordinea de zi a ședinței extraordinare.

Astfel, dat fiind că președintele de ședință și-a luat un binemeritat concediu și nu a putut prezida lucrările, a fost introdus pe ordinea de zi un proiect pentru înlocuirea temporară a acestuia. Acestea fiind stabilite, alte două proiecte inițiate de primarul Cristi Valentin Misăilă și introduse pe ordinea de zi au vizat trecerea din domeniul public al municipiului Focșani în domeniul public al județului Vrancea a unui teren situat în Focșani, în suprafață de 10.000 metri pătrați. Terenul este inventariat cu o valoare de 224.700 lei, proiectul fiind inițiat de primar la solicitarea Consiliului Județean Vrancea, în urma unei hotărâri aprobate tot ieri de consilierii județeni. Ultimul proiect votat a fost cel privind aprobarea constituirii cu titlu gratuit a dreptului de uz și servitute asupra unui teren către SDEE Muntenia Nord SA – DEE România, Sucursala Focșani, în vederea realizării unor lucrări de modernizare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?