Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

Doi tineri aflați sub control judiciar, pasageri clandestini într-o mașină implicată într-un accident mortal la Garoafa

Un șofer din Râmnicu Sărat, considerat răspunzător pentru un accident mortal care a avut loc în Vrancea în luna mai 2021, a fost bănuit inițial că era sub influența substanțelor interzise, însă ancheta avea să ducă într-un alt punct. Testat imediat după producerea accidentului la spital, dat fiind că fusese rănit în accident, șoferul a ieșit pozitiv la THC, explicația acestuia fiind aceea că se afla sub tratament stomatologic. Alți doi bărbați, pasageri în mașină, le-au declarat anchetatorilor că fumaseră etnobotanice în timpul călătoriei, o călătorie pe care nici nu aveau voie să o facă. Aceasta pentru că cei doi erau anchetați într-un dosar al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Buzău și fuseseră plasați sub control judiciar, printre interdicții fiind și aceea de a comunica sau a se apropia unul de altul.

De la această călătorie, cei doi s-au ales cu arest la domiciliu, iar șoferul, deși a scăpat de acuzațiile privind consumul de substanțe interzise, a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă. Victima accidentului a fost o tânără care se afla pe bancheta din spate a mașinii conduse de inculpat, femeia pierzându-și viața după două zile, în timp ce se afla internată în spital. Și, din ce s-a reținut în timpul anchetei, accidentul s-a produs din cauza bărbatului din Râmnicu Sărat, pe fondul neatenției în conducere. Astfel, în timp ce conducea mașina cu volan pe dreapta pe DN2 E85 – la Garoafa, pe acostamentul consolidat, șoferul a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un podeț. Toți cei aflați în mașină au fost răniți, însă cel mai grav a fost femeia care și-a pierdut viața ulterior.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?