Ionică Cherciu a revenit la conducerea Gărzii Forestiere Focșani

0
2205

Ionică Cherciu a revenit, de ieri, în funcția de inspector șef al Gărzii Forestiere Focșani. El a mai ocupat această funcție până în decembrie 2019, când a fost schimbat chiar înainte de Revelion. Ionică Cherciu este promovat temporar pe funcția de conducere, postul anterior ocupat de el fiind de șef al Direcției de Implementare și Avizare. Fostul șef al Gărzii Forestiere, Iulian-Virgil Anton va reveni în cadrul acestei direcții. Ionică Cherciu s-a aflat la conducerea Gărzii Forestiere din 2015, când instituția se numea Comisariatul de Regim Silvic și Cinegetic Focșani.

În perioada următoare, la Garda Forestieră va avea loc un concurs pentru ocuparea a cinci posturi, din care patru de consilier și unul de referent. Conform anunțului Gărzii Forestiere, pentru cele cinci posturi au fost selectate nouă dosare depuse de candidați, fiind respinse trei dosare. Două dintre dosare au fost respinse pentru că nu erau îndeplinite condițiile de vechime în specialitate silvică pentru postul dorit. De asemenea, a fost respins dosarul unui candidat pentru postul de referent pentru că nu îndepline condiția referitoare la nivelul de studii necesare ocupării funcției, respectiv nu a prezentat diploma de bacalaureat în domeniul silvic. Proba scrisă va avea loc în data de 16 august, la sediul instituției din Focșani. Ulterior, interviul va avea loc în termen de maxim cinci zile lucrătoare de la data probei scrise, tot la sediul instituției, pentru candidații care au obținut minimum 50 puncte la proba scrisă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here