Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

Handbal juniori – Trei jucători ai CSM Focșani 2007 încep astăzi drumul spre Campionatul Mondial M19 2023!

  • Alexandru Golea, Nikolas Vișan și David Pavlov – în Lotul României care va debuta astăzi la Men’s 18 EHF Championships 2022

Naționala de handbal juniori a României va începe astăzi evoluțiile la Campionatul European de juniori, nivelul al doilea, în turneul care are loc la Craiova. Alte două turnee au loc în aceeași perioadă în Israel și Letonia. Interesul Monitorului de Vrancea pentru această competiție este generat de faptul că ziarul este susținător al sportului românesc, în acest caz al handbalului. Dar mai cu seamă de prezența, în premieră, a trei jucători deodată ai unui club focșănean la competiția de acest nivel a handbalului juvenil european. În Lotul Naționalei României se află portarul Nikolas Vișan – 17 ani, conducătorul de joc Alexandru Golea – 17 ani, ambii formați la CSM 2007 încă de când erau copii și extrema David Pavlov – 18 ani, transferat recent de la HC Dobrogea Sud. Toți trei au calitățile pentru a evolua la turneul de la Craiova după ce s-au pregătit cu Lotul Naționalei în cantonamente sau jocuri de verificare.

În turneul de la Craiova vor juca opt echipe grupate câte patru: A – Austria, Slovacia, Ucraina, Estonia și B – România, Finlanda, Marea Britanie, Moldova. În grupe vor juca fiecare cu fiecare primele două clasate după epuizarea meciurilor urmând să dispute semifinalele, câștigătoarele urmând să joace finala. Învingătoarea din finală va primi trofeul, va promova la M20 EHF EURO 2024 și va obține un loc la Campionatul Mondial M19 2023. Echipa României își dorește să fie în această onorantă postură! Jocurile de pregătire au arătat-o capabilă de o asemenea performanță!

Partidele din grupă vor constitui turul preliminar și vor avea loc luni, marți și joi. După o zi de odihnă, sâmbătă vor avea loc semifinalele și meciurile de clasament, 5-8. Finalele vor avea loc duminică, 14 august. Toate meciurile vor fi transmise în direct pe EHFTV. Naționala României are în grupă programul: luni, 8 august ora 18:30, cu Marea Britanie, marți, 9 august ora 18:00, cu Moldova și joi, 11 august, de la ora 18:00, cu Finlanda.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?