Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

FOTO! Incendiu declanșat „ca urmare a folosirii intenționate a sursei de aprindere” la o anexă din comuna Măicănești

 

BULETIN INFORMATIV

Misiune de stingere a unui incendiu la o anexă din Râmniceni

Un incendiu a cuprins noaptea trecută o anexă din satul Râmniceni, comuna Măicănești. Apelul care anunța evenimentul a fost primit la numărul unic de urgență 112, imediat după miezul nopții, în jurul orei 00:20. În cel mai scurt timp, spre locul indicat s-au deplasat trei echipaje de la Detașamentul de Pompieri Focșani, cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și 1 ambulanță SMURD. Totodată, în cooperare cu pompierii militari, au acționat și pompierii voluntari aparținând Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Măicănești, cu o autospecială de stingere.

La momentul sosirii echipajelor ardeau generalizat o anexă și bunurile depozitate în interior, mai mulți baloți de furaje și un tractor. Echipajele de stingere au acționat pentru localizarea focarelor și limitarea pagubelor, reușind să lichideze incendiul în limitele găsite, după aproximativ 2 ore de luptă cu flăcările.

În urma evenimentului provocat cel mai probabil ca urmare a folosirii intenționate a sursei de aprindere, au ars: o anexă de aproximativ 80 mp construită din lemn și învelitoare din tablă, un tractor, o betonieră și aproximativ 500 de baloți de furaje.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime sau persoane rănite.

Sursa text și foto: Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al I.S.U. Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?