Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613

Cercetări, la Arad, pentru crearea unor mezeluri cu un conţinut scăzut de grăsimi animale

Universitatea „Aurel Vlaicu” (UAV) Arad a lansat un proiect de cercetare în domeniul alimentar care ar urma să schimbe „perspectiva asupra produselor din carne”, cadrele didactice dorind să creeze un produs de tip mezeluri în compoziţia căruia grăsimile animale să fie înlocuite parţial cu uleiuri vegetale „mai puţin exploatate”, prin folosirea unor tehnici inovative.

Universitatea a câştigat o finanţare de 593.995 lei, după ce a depus proiectul la Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI). Echipa care conduce cercetarea dispune de un laborator dotat cu tehnica necesară dezvoltării unor produse alimentare noi, iar proiectul se va desfăşura timp de doi ani.

„Proiectul ‘Îmbunătăţirea calităţii nutritive a unor produse din carne prin aplicarea de strategii tehnologice inovative’ vine ca o soluţie la problemele de sănătate declanşate de un consum tot mai ridicat de produse din carne în rândul populaţiei. Este cunoscut faptul că excesul de grăsimi animale creşte riscul de apariţie a bolilor cardiovasculare, astfel scopul acestui proiect este de a le înlocui parţial, în produsele procesate, cu grăsimi vegetale”, a declarat, miercuri, directorul proiectului, Simona Perţa-Crişan.

Cercetătorii universităţii îşi propun să găsească „soluţii tehnologice noi, fundamentate ştiinţific, prin care să fie înlocuite parţial grăsimile din produsele din carne cu substitute pe bază de uleiuri vegetale mai puţin exploatate, folosind tehnici inovative care să conducă la obţinerea de produse îmbunătăţite nutriţional şi cu o bună acceptabilitate în rândul consumatorilor”. (…)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?