Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613

Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici pentru realizarea Centrului de științe aplicate de la Colegiul Național Unirea

Avem o veste bună pentru învățământul din Municipiul Focșani chiar în aceste zile când la Colegiul Național ”Unirea” se desfășoară Olimpiada Națională ”InfoEducație” 2022.
Primarul Municipiului Focșani s-a întâlnit astăzi, la București, cu Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, domnul Cseke Attila căruia i-a mulțumit, personal, pentru că a semnat Ordinul prin care au fost aprobați indicatorii tehnico-economici ai proiectului privind ”Reabilitare, modernizare extindere și dotare – Centru de științe aplicate – Colegiul Național Unirea”.
Practic, ca urmare a implicării Ministrului Dezvoltării, Compania Națională de Investiții (CNI) urmează să organizeze, în curând, licitația, pentru demararea lucrărilor la
Centrul de Științe Aplicate de la Colegiul Național Unirea (CNU) Focșani, probabil, cel mai ambițios proiect de infrastructură didactică din România!
Realizarea Centrului de științe aplicate de la Colegiul Național ”Unirea” presupune conversia vechii săli de sport în bibliotecă multimedia, extinderea acesteia cu un corp nou de clădire, care va cuprinde laboratoare noi și spații conexe.
Documentația tehnică propune acomodarea în cadrul obiectivului a următoarelor destinații și funcțiuni:
2 laboratoare de fizică aplicată;
1 laborator de științe integrate;
2 laboratoare de chimie aplicată;
2 laboratoare de biologie;
3 laboratoare de informatică;
1 centru multiplicare;
1 sală multifuncțională cu o capacitate de 150 – 180 locuri;
1 laborator multimedia (prelucrare imagine și tipografie digitală);
2 laboratoare de robotică;
2 cabinete pentru personalul didactic;
1 bibliotecă multimedia.
De asemenea, Centrul va fi echipat și dotat cu mobilier specific destinațiilor fiecărui laborator, computere, servere, table digitale interactive, imprimante 3D, tipografii digitale, kit-uri de robotică, aparatură și ustensile pentru laboratoarele de fizică, biologie și chimie.

Sursa text și foto: Primăria municipiului Focșani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?