Ediția: Vineri 31 Mai 2024. Nr. 6638
Ediția: Vineri 31 Mai 2024. Nr. 6638

FOTO! Acțiune de amploare a polțiștilor vrânceni, noaptea trecută, în scopul depistării persoanelor drogate la volan

 

ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR VRÂNCENI, PENTRU DEPISTAREA PERSOANELOR CARE CONSUMĂ DROGURI SAU ALTE SUBSTANȚE PSIHOACTIVE

În noaptea de 23/24 iulie a.c., în intervalul orar 00.00 – 04.00, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, alături de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea au desfășurat o acțiune pe raza municipiului Focșani, ce a avut drept scop combaterea consumului și a traficului de droguri, precum și combaterea faptelor antisociale.

Cu această ocazie, polițiștii rutieri au acționat pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere, prin depistarea persoanelor care conduc vehicule pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.
Astfel, au fost controlate peste 50 de autovehicule și testați cu aparatul etilotest peste 35 de conducători auto.

În cadrul activităților, polițiștii au constatat 3 infracțiuni la regimul circulației rutiere. Doi conducători auto au fost depistați la volan sub influența substanțelor psihoactive, iar un alt conducător auto nu deținea permis de conducere.
Pe numele acestora au fost întocmite dosare penale, pentru “Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe” (art. 336 alin. 2 C.P.), respectiv “Conducerea unui vehicul fără permis de conducere”,

De asemenea, polițiștii au aplicat 6 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 4400 lei, au reținut 2 permise de conducere și retras un certificat de înmatriculare, precum și plăcuțele de înmatriculare ale autovehiculului în cauză.

Comunicat IPJ Vrancea, 24 iulie 2022

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?