Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613

Măsuri pentru protejarea angajaților pe caniculă; ce sancțiuni riscă angajatorii dacă nu le respectă

Întrucât în perioada următoare sunt prognozate de către Administrația Națională de Meteorologie temperaturi ridicate extreme care vor afecta şi regiunea noastră, Inspectoratul Teritorial de Muncă Vrancea reaminteşte câteva dintre măsurile de protecţie a lucrătorilor prevăzute de legislaţie şi care trebuie respectate de către angajatori. În sensul Ordonanţei de Urgenţă nr. 99/2000 privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă, prin temperaturi extreme ridicate se înţeleg temperaturi exterioare ale aerului, care depăşesc +37°C sau, corelate cu condiţii de umiditate mare, pot fi echivalate cu acest nivel.

În conformitate cu prevederile Ordonanţei sus-menţionate, angajatorii sunt obligaţi să ia următoarele măsuri minimale pentru ameliorarea condiţiilor de muncă: reducerea intensităţii si ritmului activităţilor fizice; asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă; alternarea efortului dinamic cu cel static; alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenţi de aer. Pentru menţinerea stării de sănătate a lucrătorilor, sunt necesare următoarele: asigurarea apei minerale adecvate, câte 2-4 litri/ persoană/ schimb; asigurarea echipamentului individual de protecţie; asigurarea de duşuri.

Angajatorii care nu pot asigura condiţiile menţionate, de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau cu reprezentanţii aleşi ai lucrătorilor, vor respecta măsurile dispuse în Ordonanţa de Urgenţă nr. 99/2000 (reducerea programului de lucru, eşalonarea pe două perioade a zilei de lucru etc.) în conformitate cu Art. 6 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 99/2000. Pentru prevenirea unor îmbolnăviri profesionale determinate de lucrul în condiţii de temperaturi extreme angajatorul trebuie să ia următoarele măsuri: asigurarea examenului medical la angajare şi a controlului medical periodic, urmărind depistarea precoce a contraindicaţilor pentru muncă la temperaturi crescute sau scăzute; asigurarea primului ajutor şi a transportului la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate; trecerea, după posibilităţi, în alte locuri de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecţiuni, care au contraindicaţii privind munca la temperaturi extreme. Pentru nerealizarea măsurilor prevăzute mai sus se vor aplica, acolo unde este cazul, sancţiunile prevăzute de legislaţia în vigoare.

Nerealizarea măsurilor prevăzute mai sus, poate fi sancţionată, acolo unde este cazul, de către inspectorii de muncă, cu amendă de la 1.500 lei la 2.500 lei.

Comunicat de presă Inpectoratul Teritorial de Muncă Vrancea – Eliza Botezatu, inspector şef

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?