Un proiect finanţat cu fonduri europene pentru studierea cutremurelor, a modului în care acestea se produc şi se propagă şi mai ales a efectelor de suprafaţă pe care seismele le pot avea, este implementat la Observatorul Seismologic „Dr.Cornelius Radu” de la Vrâncioaia. Proiectul se numeşte „Crescent” şi se referă la creşterea capacităţii de cercetare în domeniul seismicităţii la observatoarele seismologice din ţară implicate în acest proiect, respectiv Vrancea, Eforie şi Timişoara, observatoare care sunt situate în zone seismice sau aproape de zonele seismice importante. (…) Finanţarea disponibilă în cadrul proiectului „Crescent” este de aproximativ cinci milioane de euro, din fonduri europene. Peste 95% din bani presupun investiţii în infrastructură, atât în zona Vrancea, cât şi zona Timişoara, mai ales pe seismologie inginerească, şi în zona Dobrogei, la Observatorul de la Eforie, unde va începe inclusiv o monitorizare către zona litoralului.
„Cutremurele se produc la fel de milioane de ani. Ceea ce putem face noi este să le înţelegem mai bine, să încercăm să instalăm o aparatură din ce în ce mai performantă, capabilă să ne aducă date pe baza cărora să reuşim cu adevărat să ne fundamentăm intervenţiile. Din acest motiv, ceea ce exista până acum la nivel de monitorizare, şi există în continuare, ne oferă suficiente date încât să ştim foarte bine unde se produc cutremurele şi de ce se produc cutremurele, dar, din ce în ce mai mult, se simte nevoia să analizăm ce anume produce efectele la suprafaţă. Şi pentru acesta este nevoie de un anume tip de infrastructură. Acest proiect îşi propune creşterea capacităţii de informare de cercetare din domeniul seismologiei inginereşti şi aduce infrastructură mai ales pe această zonă. În continuare aprofundăm monitorizarea în zonele seismice, cum este zona Vrancei. Şi vorbim de staţii seismice mobile, vorbim de staţii ce înregistrează câmpurilor potenţiale, gravimetre, magnetometre, dar vorbim şi de aparatură ce se instalează, spre exemplu, pentru a monitoriza clădirile”, a declarat managerul de proiect Dragoş Tătaru, cercetător la Institutul Naţional de Fizică a Pământului.
Pentru că una dintre principalele aplicaţii ale acestui proiect se va concretiza într-o analiză a modului în care construcţiile pot reacţiona la cutremur, aceste monitorizări vor putea duce ulterior la stabilirea codurilor de construcţie pentru proiectarea de construcţii mai sigure pe viitor. „E foarte important să ştim cum reacţionează clădirile în clipa în care sunt izbite propriu-zis de undele seismice din adâncime. De aceea, avem nevoie de senzori instalaţi în clădiri, avem nevoie de interferometre, aparate care pot să monitorizeze continuu clădirile şi să vadă cum vibrează, atât pe timp de pace, să spunem, atunci când nu se produc cutremure, dar mai ales în clipa în care se produce un cutremur, şi să tragem o concluzie, la final, cât de afectată a fost clădirea, dacă mai este încă sigură sau dacă este nevoie de o intervenţie pentru a o repara. Este doar un caz acesta.
Un alt caz ar putea să fie alunecările de teren, pentru că suntem o zonă (Vrancea – n.red.) în care se produc foarte multe alunecări de teren. Sunt efecte la suprafaţă ce par mici în comparaţie cu cutremurele, dar aici avem ce face. Dacă cutremurele nu le putem opri, alunecările de teren le putem monitoriza şi interveni pentru a le stăvili sau chiar a le opri complet. (…) Atunci când construim, trebuie să luăm în calcul ce efecte au cutremurele în acea zonă. Altfel, s-ar putea să construim şi să ne supra-acoperim, să punem prea mult fier şi să ridicăm costurile foarte mult fără a avea un beneficiu, sau viceversa, putem să nu ne pregătim suficient, cum a fost cazul codurilor de construcţii în trecut, când nu se ştia suficient despre cutremure, şi Bucureştiul sau chiar Focşaniul nu erau pregătite din acest punct de vedere. După ce au fost înregistrate date care au adus informaţii extrem de importante, codurile de construcţii s-au schimbat esenţial”, a spus Dragoş Tătaru.
Proiectul dă posibilitatea, de exemplu, primăriilor, să acceseze studii care să ofere date cu privire la seismicitatea zonei şi în acest fel să poată şti exact cum ar trebui construit în zona lor şi ce măsuri trebuie luate în calcul atunci când dau o autorizaţie de construcţie. „Ce îşi mai propune acest proiect este să aducă aceste informaţii cât mai aproape de publicul larg. A construi mai bine este un lucru care ne impactează direct, a şti în zona în care locuim ce risc seismic este, ne impactează direct. Şi dacă reuşim să alăturăm şi partea de educaţie şi de conştientizare, atunci serviciile precum sistemele de alertare pot fi implementate şi la nivel public. Menţionez că sistemele de alertare există de ceva timp, dar este foarte greu şi chiar nerecomandat să implementezi sisteme de alertare într-o societate nepregătită. (…)”, a afirmat Tătaru.
Sistemul de alertare a populaţiei în caz de cutremur are o rată de succes de 100% în cazul cutremurelor de peste 4,5 grade magnitudine, iar cercetătorul spune că un cutremur foarte mare va veni, însă nimeni, nici măcar cercetătorii nu pot spune când se va produce. „În cadrul proiectului, lucrăm cu infrastructuri extrem de performante, de la aparatură purtată de drone, magnetometre sau Lidar. Alăturăm datele de satelit, mai nou extrem de folosite atunci când vrei să vezi cum a fost înainte de cutremur şi după cutremur. S-ar putea naşte întrebarea: ‘Şi dacă este după cutremur, de ce ne mai interesează?’. Orice cutremur pentru noi este o lecţie învăţată. Din fericire pentru noi, nu avem multe lecţii dintre acestea, dar pentru cercetători este extrem de important să adune date. Iar datele pot să vină doar de la un cutremur puternic care, din păcate, o spunem foarte apăsat, va veni. De unde certitudinea asta, a faptului că va veni? Din contextul geologic. Vrancea este la intersecţia a trei plăci tectonice ce continuu se împing. Este o tensiune continuă, o împingere cu eliberare de energie, şi astfel se produc cutremurele.
Cele mai periculoase sunt în zona de 60-200 de kilometri (…). De aceasta este nevoie de această monitorizare, pentru a înţelege ce este normal într-o zonă activă seismic, ce nu este normal, când să ne sesizăm şi să punem problema, dacă vorbim despre precursori sau dacă vorbim de o activitate anormală, ca să ne activăm, atât noi, cât şi factorii de decizie. Este foarte greu pentru un cercetător în domeniu să spună când va avea loc următorul cutremur, acum sau peste ani, pentru că nu putem să vorbim în certitudini. Am vrea, dar nu putem şi nu ne permitem pentru că ambele scenarii sunt reale. Şi le-am avut în viaţa reală. Cutremurul din anii ’40 şi cutremurul din ’77. Unul a avut o seismicitate înainte care clar, dacă s-ar fi interpretat la momentul acela, era în acest sens, şi s-a produs un cutremur puternic. În celălalt caz nu am avut nimic şi a venit un cutremur puternic. (…) Nu putem să vorbim de certitudini şi cu siguranţă în lucruri atât de complexe cum sunt cele implicate în generarea unui cutremur”, a explicat cercetătorul.
Acesta a susţinut că deşi un cutremur nu poate fi nici preîntâmpinat şi nici prevestit, un sistem de alertare în timp real poate oferi timpul necesar pentru a evita consecinţele grave ale unui seism. „Nu vorbim de a preîntâmpina un cutremur, pentru că nu avem cum, nu vorbim de a prevesti, pentru că nu avem cum, deşi putem spune că studiile de monitorizare a precursorilor, şi lucrul acesta inclusiv va fi abordat în cadrul proiectului nostru, ne pot transmite un mesaj înainte cu o zi, cu o săptămână sau chiar cu un an de zile, că ceva se întâmplă. Nu vorbim de prezicere, mai degrabă de o prognoză. Ce facem cu adevărat în clipa de faţă este să insistăm că un sistem de alertare în timp real este necesar, chiar şi cu această fereastră scurtă, explicat pe îndelete, înţeles ce se poate face, şi prin intermediul informării şi a educaţiei cu adevărat am putea ajunge la acel nivel în care japonezii reuşesc şi în direct live să transmită avertizorul care anunţă cutremurul. La ei nu sunt 20 de secunde, fiind cutremure de suprafaţă, sunt şi patru – cinci secunde, însă, pe măsură ce ne depărtăm de epicentru, câştigăm secunde. Vorbim în cazul nostru de 20 de secunde în Bucureşti, de 60 de secunde spre Deva, vorbim deja de un minut şi ceva spre Sofia, care a fost afectată de cutremurele vrâncene. Deci timp avem. Important este cum primim această informaţie şi cum ne pregătim”, a spus Dragoş Tătaru.
Printre principalele măsuri care ar putea fi luate la nivelul populaţiei pentru a se pregăti pentru un cutremur se numără fixarea mobilei grele din locuinţă sau alegerea unui loc de întâlnire a membrilor familiei, în caz de forţă majoră. „Ce am putea face de mâine, dacă ştim că trăim într-o zonă activă din punct de vedere seismic, este să ne informăm cum am putea să ne pregătim locuinţa. De la lucrurile pe care le poţi face imediat, ca de exemplu să îţi fixezi mobila grea din locuinţă, mobila care ar putea fi un pericol pentru copii sau pentru tine. Asigură-te că ai o discuţie în familie despre un loc în care te-ai putea întâlni în caz că s-a produs cutremurul şi sunteţi separaţi, nu aveţi niciun acces şi nu merge niciun telefon. În disperarea aceea în care părinţii se gândesc ce fac copiii, iar copiii unde să se întâlnească cu părinţii, asigură-te că ai stabilit un loc sigur, în care copiii pot să ajung acolo fără să treacă prin multe pericole. Sunt două lucruri pe care eu le-am luat foarte serios şi cred că fiecare dintre noi ar trebui să pornească de aici şi mai apoi să se intereseze cum este sistemul de alertare, cum este cu cutremurele şi cu generarea lor. Şi dacă reuşim ca mesajul nostru să ajungă către publicul larg, inclusiv în şcoli şi la generaţia tânără, să transmitem aceste informaţii şi să ne deschidem urechile pentru a asculta mai mult chiar şi lucrurile mai complexe, pentru că nu totul poate fi explicat cu simplitate, atunci cred că avem o şansă pe viitor să pregătim cu adevărat viitorul cutremur”, a mai spus cercetătorul Dragoş Tătaru.
