Ediția: Miercuri 24 aprilie 2024 Nr. 6611
Ediția: Miercuri 24 aprilie 2024 Nr. 6611

Evaluarea Națională 2022 în Vrancea – sinteza rezultatelor, după rezolvarea contestațiilor

Evaluarea Națională a absolvenților de clasa a VIII-a / sesiunea 2022 – sinteza rezultatelor înregistrate după soluționarea contestațiilor

 

Inspectoratul Școlar Județean Vrancea a centralizat astăzi, 30 iunie 2022, rezultatele finale obținute după soluționarea contestațiilor de către absolvenții clasei a VIII-a care au susținut probele Evaluării Naționale.

În urma reevaluării lucrărilor contestate, numărul candidaților cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) este de 2038, adică 78,87% din totalul candidaților prezenți care au susținut ambele probe de examen.

N. R. Înainte de contestații, numărul candidaților din Vrancea, cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) a fost de 2037. 

La proba de Limba și literatura română, 2147 de candidați au încheiat examenul cu note mai mari sau egale cu 5 (cinci). După contestații, la Limba și literatura română se înregistrează 22 note de 10 (zece) în județul Vrancea.

La Matematică, 1933 de candidați au primit note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar 49 de lucrări au fost notate cu 10 (zece).

În județul Vrancea, au fost depuse 175 de contestații la Limba și literatura română și 124 la Matematică.

Rata de participare a fost de 95,95%: 2584 de candidați prezenți (dintr-un total de 2693 de absolvenți înscriși). Niciun candidat nu a fost eliminat din cauza unor tentative de fraudă.

Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a reprezintă modalitatea de evaluare sumativă externă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Media de admitere constituie criteriu pentru admiterea în învățământul liceal de stat, fiind media ponderată între media generală obținută la Evaluarea Națională (cu o pondere de 80%) și media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (cu o pondere de 20%).

Ghidul candidatului 2022 – Admiterea în învățământul liceal de stat, învățământul profesional de stat și învățământul dual se poate consulta accesând următorul link:

https://isjvrancea.ro/wp-content/uploads/2022/05/GHID-candidat-2022.pdf

PREȘEDINTELE COMISIEI JUDEȚENE, INSPECTOR ȘCOLAR GENERAL ADJUNCT, prof. Daniel Gheorghe GHERASIM

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?