Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

Percheziții la Mărășești, inclusiv la primărie, într-un dosar instrumentat de Parchetul Județean

Ieri dimineață au avut loc percheziții în Mărășești, atât la sediul primăriei cât și la sediile unor societăți comerciale și la domiciliile unor persoane. Perchezițiile s-au finalizat cu audieri la poliție și parchet. Procurorii vrânceni au în lucru un dosar care ar viza activitatea din Primăria Mărășești, astfel că au fost ridicate documente care ar fi utile cauzei. Aseară, edilul din Mărășești era așteptat la parchet, pentru a fi audiat. Totodată, în cursul zilei de ieri au fost audiate la poliție și alte persoane, în calitate de martori. Cercetările, pornite inițial în urma unei sesizări din oficiu, ar avea ca țintă o persoană, însă până la ora închiderii ediției noastre, în dosar niciunul din martorii audiați nu avea calitatea de suspect.
„Nu știu despre ce este vorba și nici cine este vizat în acest dosar despre care nu știu nimic. În această dimineață am fost anunțat că se fac percheziții la Primărie și la sediile mai multor societăți din Mărășești. Au fost solicitate documente care au fost puse la dispoziția anchetatorilor și rămâne de văzut despre ce este vorba în acest caz. Toată activitatea mea și a primăriei pe care eu o coordonez se desfășoară cu respectarea legislației în vigoare și în baza hotărârilor aprobate de Consiliul Local Mărășești”, ne-a spus ieri primarul Valerică Chitic (FOTO).
Din informațiile noastre, faptele cercetate ar fi fost comise în perioada anilor 2021 – 2022. În acest moment, procurorii spun că ancheta are în prim plan cinci infracțiuni. „Se fac cercetări într-un dosar al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, cu privire la mai multe infracțiuni: folosirea funcției pentru a favoriza alte persoane, abuz în serviciu, delapidare, instigare la fals intelectual, folosirea cu rea-credință de bunuri sau creditul de care se bucură societatea, contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu pentru a favoriza altă societate”, ne-a confirmat prim procurorul adjunct al PT Vrancea, Nicolae Pîrcălăbescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?