Ediția: Marți 16 aprilie 2024 Nr. 6605
Ediția: Marți 16 aprilie 2024 Nr. 6605

Handbal, juniori 1 – Focșănenii merg la Turneul final pentru a obține mai mult decât anul trecut!

  • Turneul începe astăzi, 25 mai, la Bacău

Echipa de juniori 1 a CSM Focșani 2007 va începe astăzi cursa în care are ca obiectiv prim să urce în semifinalele Turneului Valoare al Campionatului Național, după ce în 2021 a terminat pe locul 5. Tinerii handbaliști pregătiți de Marius Partene și Iulian Neață au avut un parcurs foarte bun în primele două faze ale campionatului, la capătul cărora au promovat în Turneul final de pe poziția a doua, în Grupa Valoare 1 în urma foarte puternicei CSU din Suceava. Focșănenii fac parte din Grupa A a Turneului final alături de CSU din Suceava, Potaissa Turda și CS Medgidia. Cu echipele din Suceava și Medgidia au fost colegi de grupă valoare, deci își cunosc foarte bine acești adversari. Îi cunosc și pe cei din Turda, cu care s-au întâlnit într-un puternic turneu de pregătire la Suceava, în iarnă. Așa cum arată antecedentele, handbaliștii juniori 1 ai CSM Focșani 2007 au forța să se bată pentru accederea în semfinale, ceea presupune să termine grupa pe unul dintre primele două locuri.

Programul jocurilor din grupă ale echipei focșănene: miercuri, 25 mai, ora 11.45, Potaissa Turda – CSM FOCȘANI 2007; joi, 26 mai, ora 10.00, CS Medgidia – CSM FOCȘANI 2007; vineri, 27 mai, ora 12.00, CSM FOCȘANI 2007 – CSU din Suceava. Sâmbătă, 28 mai vor fi jocurile din semifinale și meciurile de clasament în zona locurilor 5-8. În cealaltă grupă a Turneului Final de la Bacău evoluează SCM Politehnica Timișoara, CSS 2 Baia Mare, CSM București și CSS Odorheiul Secuiesc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?