Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618
Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618

7 turnee tari de tenis rămase de disputat în acest an

Fanii tenisului vor avea ocazia să vadă o mulțime de turnee tari în acest an, întrucât mai sunt de disputat trei Grand Slam-uri și alte competiții de top.

 

Iată, așadar, cele mai tari turnee rămase de disputat:

 

  1. Roland Garros (22 mai – 5 iunie) – Este următorul turneu de Grand Slam programat în acest an. Ediția de anul trecut a fost foarte spectaculoasă și imprevizibilă. La masculin, Novak Djokovic l-a învins în finală pe Stefanos Tsitsipas după un meci de poveste, în care a revenit după ce a fost condus cu 2-0 la seturi. În schimb, competiția feminină a avut o mare surpriză, deoarece Barbora Krejcikova a învins-o în finală pe Anastasia Pavlyuchenkova. La ediția din 2022, Rafael Nadal este favorit să câștige (cota 2.50), urmat de Carlos Alcaraz (cota 3.75) și Novak Djokovic (cota 4.00). În schimb, Iga Swiatek e favorită la feminin (cota 2.70), urmată de Simona Halep (cota 8.50) și Paula Badosa (cota 12.00). În ultimii ani, Roland Garros a fost un turneu imprevizibil, mai ales la feminin, unde jucătoare precum Iga Swiatek ori Barbora Krejcikova au reușit să câștige. Tocmai din acest motiv, mulți oameni vor miza la pariuri sportive live în incercarea de a evita anumite rezultate neașteptate.

 

 

  1. Wimbledon (27 iunie – 10 iulie) – Un turneu special pentru Simona Halep, care se va întoarce la Londra pentru prima dată după titlul câștigat în 2019. Simona a absentat la ediția din 2021, care la feminin a fost câștigată de Ashleigh Barty după o finală cu Karolina Pliskova în trei seturi. În schimb, la masculin campion a fost Novak Djokovic, care l-a învins pe Matteo Berrettini în ultimul act. De altfel, conform cotelor la pariuri online, sârbul este favorit să câștige și ediția din 2022, având cota 2.35. El este urmat de Rafael Nadal (cota 6.00) și Carlos Alcaraz (cota 7.50). La feminin, Iga Swiatek e favorită (cota 5.00), urmată de Naomi Osaka (cota 8.00) și Emma Răducanu (cota 13.00). Simona Halep are cota 15.00.

 

  1. Canadian Open (8 – 14 august) – Un turneu foarte drag Simonei Halep, care a reușit să se impună la edițiile din 2016 și 2018. Ediția de anul trecut a fost câștigată la feminin de Camila Giorgi din Italia, care a învins-o în ultimul act pe Karolina Pliskova, o mare surpriză la acel moment. Și Sorana Cîrstea are amintiri plăcute de la acest turneu, după ce a disputat o finală în 2013, pierdută contra Serenei Williams. În schimb, proba masculină a fost câștigată anul trecut de Daniil Medvedev, care l-a învins în ultimul act pe Reilly Opelka

 

  1. Cincinnati Open (15 – 21 august) – Și turneul de la Cincinnati a fost plin de surprize în 2021. La feminin, Jil Teichmann a ajuns în finală, dar a fost învinsă de Ashleigh Barty. În schimb, campionul de la masculin a fost neamțul Alexander Zverev, care nu a avut probleme cu rusul Andrey Rublev. Simona Halep are două finale pierdute la Cincinnati, în 2017 și 2018.

 

  1. US Open (29 august – 11 septembrie) – Ediția de anul trecut de la US Open a fost de cinci stele și plină de imprevizibil. La masculin, Novak Djokovic se pregătea să câștige al patrulea turneu de Grand Slam al anului, dar a fost învins în ultimul act de rusul Daniil Medvedev în trei seturi. În schimb, la feminin, Emma Răducanu a venit din calificări și a produs o surpriză de proporții, reușind să câștige competiția după o finală cu Leylah Fernandez. Simona Halep a fost învinsă în optimile de finală de Elina Svitolina.

 

  1. Turneul Campioanelor (31 octombrie – 6 noiembrie) – O competiție de top care reunește cele mai bune opt jucătoare din 2022. Simona Halep are și ea șansa să participe, în condițiile în care este pe locul 10 în clasamentul WTA Race și mai poate urca până în luna octombrie. Deocamdată nu a fost stabilită locația evenimentului și nici suprafața pe care se va juca. Ediția din 2021 a fost câștigată de iberica Garbine Muguruza, care a învins-o pe Anett Kontaveit cu 6-3, 7-5. La dublu, perechea formată din Barbora Krejcikova și Katerina Siniakova a trecut de Hsieh Su-Wei și Elise Mertens cu 6-3, 6-4. Cel mai bun rezultat al Simonei Halep la acest turneu este finala pierdută în 2014 contra Serenei Williams, chiar la debutul ei în competiție.

 

  1. Turneul Campionilor (13-20 noiembrie) – Cei mai buni opt tenismeni din 2022 se vor întâlni la Torino, unde va avea loc a 53-a ediție a competiției. Va fi al doilea an în care Torino va găzdui acest turneu de final de an din tenisul masculin. În 2021, neamțul Alexander Zverev a câștigat Turneul Campionilor, după ce l-a învins în ultimul act pe rusul Daniil Medvedev, scor 6-4, 6-4. Proba de dublu a fost câștigată de perechea formată din Pierre-Hugues Herbert și Nicolas Mahut, care a trecut de Rajeef Ram și Joe Salisbury cu 6-4, 7-6 (0). Foarte mulți fani vor aștepta așadar cu siguranță competiția care trage cortina în tenisul masculin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?