Ediția: Sâmbătă 15 iulie 2024. Nr. 6670
Ediția: Sâmbătă 15 iulie 2024. Nr. 6670

Lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere județene au fost reluate. Președintele CJ a mers ieri la Slobozia Ciorăști

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, a mers ieri la Slobozia Ciorăști pentru a discuta cu primarul Elena Gîrneață despre stadiul reabilitării drumului județean 205R, care traversează comuna, precum și despre alte proiecte pentru dezvoltarea comunității locale. Acesta a fost însoțit de vicepreședintele Ionel Cel-Mare și de Romeo Iordache, directorul Direcției Tehnice și Investiții din cadrul Consiliului Județean Vrancea. Proiectul de investiții „Modernizarea infrastructurii rutiere de drum județean dintre localitățile Gologanu – Slobozia Ciorăști – Cotești, cu conectivitate directă la rețeaua TEN-T” este aproape de finalizare. ”Mai sunt necesare câteva lucrări de refacere a trotuarelor, decolmatarea și curățarea șanțurilor, realizarea de rigole betonate și refacerea marcajelor rutiere, lucrări de care se va ocupa Consiliul Județean în acest an, pentru a finaliza drumul în cele mai bune condiții”, a declarat Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea.

„Primăvara, anotimpul renașterii și al bucuriei, a venit și pentru locuitorii comunei Slobozia-Ciorăști, cu speranța realizării șanțurilor dalate pe drumul DJ205R! În numele locuitorilor comunei și al meu personal, vă mulțumesc din suflet dle Președinte Cătalin Toma, dle Vicepreședinte Ionel Cel Mare! Bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze!”, a spus primarul Elena Gîrneață.

Proiectul ”Modernizarea infrastructurii rutiere de drum judeţean, dintre localităţile Gologanu – Slobozia Ciorăşti – Coteşti cu conectivitate directă la reţeaua TEN-T” este finanțat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020, având o valoare de 26,4 milioane de lei. În cadrul proiectului s-au modernizat 17 km de drum judeţean, care asigură accesul locuitorilor din comunele Gologanu, Slobozia Ciorăşti, Golești și Coteşti, respectiv peste 11.000 persoane, la traficul de pe reţeaua TEN-T. De asemenea, a fost modernizat un pod peste pârâul Râmna la km 5+310. În cadrul capitolului elemente de siguranţa circulaţiei, vor fi realizate 20 de treceri de pietoni, 568 metri liniari de parapet metalic, indicatori rutieri, benzi rezonatoare etc. care vor creşte siguranţa circulaţiei şi confortul populaţiei deservite de proiect.

Consiliul Județean Vrancea are în derulare două proiecte mari de investiții ce traverseză comuna Slobozia Ciorăști. Este vorba de proiectul de investiții „Modernizarea infrastructurii rutiere de drum judeţean, dintre localităţile Gologanu – Slobozia Ciorăşti – Coteşti cu conectivitate directă la reţeaua TEN-T”, deja amintit mai sus și de obiectivul „Modernizare DJ 204F, în lungime totală de 4,9 km, sector Slobozia Ciorăști-Armeni km 0+000 – km 2+000, L=2 km, comuna Slobozia Ciorăști și sector Oreavu-Gugești km 9+100 –  km 12+000, L=2,9 km, comuna Gugești, județul Vrancea” – Lotul II de lucrări „Sector Oreavu-Gugești, km 9+100-km 12+000”. Vor fi realizate lucrări de reabilitare și modernizare a drumului județean pe o lungime de 2,9 km, după cum urmează: vor fi turnate: strat de balast – 15 cm, strat de piatră spartă – 15 cm, strat de legătură mixtură asfaltică – 6 cm, strat de uzură – 4 cm; vor fi construite șanțuri din beton și pământ, podețe dalate, tubulare și prefabricate; va fi realizată semnalizarea rutieră; va fi construit un pod nou peste pârâul Oreavu, cu o lungime de 25,55 metri și o lățime de 10,30 metri, realizat din 9 grinzi prefabricate din beton precomprimat. Termenul de execuție a lucrărilor este de 12 de luni.Valoarea totală a investiției este 3.886.543 lei, cu TVA inclus (echivalentul a 850.000 euro).

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?