Ediția: Luni 3 iunie 2024. Nr. 6640
Ediția: Luni 3 iunie 2024. Nr. 6640

Focșani. CUP Salubritate cere majorarea tarifelor pentru colectarea gunoiului

Consilierii locali vor trebui să discute o nouă majorare a tarifelor pentru colectarea gunoiului menajer în municipiul Focșani. La mai puțin de jumătate de an de la ultima majorare, a fost inițiat un nou proiect de hotărâre pentru majorarea tarifelor practicate de CUP Salubritate. Solicitarea făcută de societatea de salubritate este justificată prin scumpirile la carburanți din ultimele săptămâni, dar și prin creșterea costurilor cu forța de muncă în urma majorării salariului minim din țară. Analiza celor de la CUP Salubritate prevede o majorare a tarifelor de la 12,32 lei/ persoană/ lună, fără TVA, la 14,46 lei/ persoană/ lună, fără TVA. Adică 17,2 lei/ persoană/ lună, inclusiv TVA, cu 2,5 lei mai mult decât în prezent. Tariful pentru societățile comerciale va fi de 153,97 lei, fără TVA, respectiv 183 lei/ mc cu TVA. Propunerea celor de la CUP Salubritate a fost justificată prin fișele de fundamentare pentru fiecare activitate realizată, de această dată nefiind luate în calcul tarifele de la rampa de gunoi din Brăila sau valoarea taxei pe economia circulară, care au rămas neschimbate față de modificarea anterioară a tarifului. Cei de la CUP Salubritate arată că în ultimele luni prețul motorinei a ajuns la opt lei. În acest context, a fost luat în calcul un preț de 6 lei/litrul, fără TVA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?