VIDEO! „Autostrada Buzău-Focșani” va tranzita 16 localități. Proiectul include o centură în zona de Est a Focșaniului

0
18806

Consiliul Tehnico-Economic al CNAIR a avizat astăzi indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Autostrada Buzău-Focșani” care va avea o lungime de 82.44 km. Proiectul cuprinde inclusiv realizarea unei variante de ocolire pentru Municipiul Focșani, în zona de Est, între DN 2 și DN 2D. Traseul autostrăzii va traversa teritoriile administrative ale județelor Buzău și Vrancea și va tranzita 16 localități.

În județul Buzău: Municipiul Buzău, Comuna Vadu Pașii, Comuna Cochirleanca, Comuna Ziduri, Comuna Valea Râmnicului, Comuna Râmnicelu, Municipiul Râmnicu Sărat.

În județul Vrancea: Comuna Sihlea, Comuna Gugești, Comuna Slobozia Ciorăști, Comuna Milcovul, Comuna Răstoaca, Comuna Vânători, Comuna Câmpineanca, Orasul Odobești, Municipiul Focșani.

Stabilirea traseului și a soluțiilor tehnice din Studiul de Fezabilitate s-au fundamentat pe un Studiu geotehnic, în cadrul căruia au fost realizate 767 de foraje geotehnice cu adâncimi cuprinse între 6 m și 35 m, însumând un total de 9717 metri liniari de foraj. Tot în cadrul Studiului geotehnic au fost realizate 89 de profile geofizice de tipul tomografiilor geoelectrice și 120 profile geofizice de tip seismic (MASW).

Soluțiile tehnice propuse prin Studiul de fezabilitate pentru Autostrada Buzău – Focșani înglobează toate elementele necesare pentru execuția unei autostrăzi la cel mai înalt standard de calitate, în raport cu cele mai noi cerințe în domeniu.

 

Indicatori tehnico-economici Autostrada Buzău – Focșani:

Lungime: 82.44 km;

Poduri/Pasaje/Viaducte: 41;

Noduri rutiere: 6 (cu o lungime a bretelelor de aproximativ 38 km);

Sisteme I.T.S;

Drumuri de întreținere stg./dr. (pe toată lungimea autostrăzii, cu o lățime de 3.5 m);

Parcări/parcări securizate: 2;

Acestea vor fi dotate cu sisteme de supraveghere video, conexiune la internet, iluminat, utilități.

Au fost prevăzute spații comerciale disponibile pentru concesionare: magazin, restaurant, benzinărie, service auto, hotel.

Parcări de scurtă durată:

2 Parcări Tip S1;

2 parcări Tip S3;

Centru de Întreținere și coordonare: 2.

În cadrul Studiului de fezabilitate au fost cuprinse echipamentele și utilajele necesare pentru dotarea Centrelor de Întreținere și Coordonare dar și sumele necesare pentru achiziționarea lor.

Stații de încărcare pentru autoturisme electrice: 22.

Perdele forestiere cu rol antiînzăpezire: 205 Ha

Valoarea totală a investiției este de 6.118.056.301,86 lei, fără TVA. Din această sumă, valoarea lucrărilor de construcție și montaj reprezintă 5.263.440.710,80 lei, fără TVA.

În perioada următoare, indicatorii tehnico-economici ai Autostrăzii Buzău – Focșani vor parcurge circuitul legal de avizare. Acesta presupune avizarea în Consiliului Tehnico-Economic din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, avizarea în Consiliului Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Național și Locuințe și aprobarea prin Hotarâre de Guvern. Proiectantul, Consitrans S.R.L a finalizat și Proiectul Tehnic care urmează să fie analizat și avizat, astfel încât procedura de achiziție publică pentru realizarea lucrărilor să poată fi lansată până la sfarșitul anului 2021. Finanțarea pentru execuția lucrărilor destinate Autostrăzii Buzău – Focșani va fi asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Comunicat de presă, 3 decembrie 2021

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here